marți, 22 noiembrie 2016

Un „erou” împuns de o vacă!

Bunicuţa Hillary nu mai are şansa să se joace de-a războiul cu nepoţii planetei, nici bucuria de a ne obliga să mîncăm multiculturalism, minorităţi cu bombe la brîu şi L.G.B.T. pe pîine, nici tupeul de a produce mutaţii grave în structura familiei tradiţionale a lumii. Clintocraţia s-a încheiat! Simpatizanţii sînt chiar norocoşi că Hillary a pierdut în mod hilar maşinăria politică americană şi jucăriile militare, altfel ar fi schimbat acele ceasornicului lumii după bunul plac, precum face Angela Merkel în Europa.
Rămîne de văzut dacă, odată cu debutul mandatului, la 20 ianuarie 2017, Trump va folosi toate armele pentru a cîştiga bătălia anti-globalizare, implementată de sistemul politic al S.U.A., extrem de repudiat astăzi, şi împotriva căruia au votat trumpiştii. Cel de-al 45-lea preşedinte al S.U.A. reprezintă un pericol doar pentru adversarii normalităţii. Pentru România, victoria Marelui Blond poate fi o oportunitate, nu un pericol, cum tendenţios manipulează propaganda unor servicii secrete. Trump pare a fi pentru americani un fel de Nigel Farage responsabil de Brexit, pentru că acesta s-a manifestat în campanie de partea noului curent anti-sistem ce vizează democraţia occidentală prost înţeleasă, afişînd, în acelaşi timp, o deschidere spre ascensiunea partidelor naţionaliste, cum de fapt, se simte şi se resimte la acest moment în Europa.
Există opinii care susţin că Donald Trump nu va înfăptui promisiunile din campanie, ochii din umbră nu-i vor îngădui confortul, dar, cu siguranţă, dacă nu va deveni servitor al guvernului mondial, va aduce schimbarea la faţă a Americii, va modifica şi upgrada balanţa de forţe şi relaţii mondiale, va întoarce America spre naţiunea americană, va estompa liberalismul fără frontiere, care a generat tragedii de proporţii şi a zguduit ordinea globală, dar, totodată, Trump va fi interesat şi de un al doilea mandat.
Aceeaşi soartă o vor avea la alegerile din 2017 Franţa dar şi Germania, care dă ora exactă, cu de-a sila, în Europa, luînd în calcul tot mai multele voci naţionaliste ridicate împotriva cancelarului Merkel, dar şi ascensiunea liderului Frontului Naţional din Franţa, Marine Le Pen. Obama, cel mai slab preşedinte din istoria Americii a încheiat o epocă de păguboasă şi oneroasă administrare, de expansiune şi revanşe, goană după petrol, războaie, înarmare şi ameninţare la adresa securităţii statelor, dacă nu cumva îşi va folosi influenţa (care i-a mai rămas) pentru a-i pune beţe în roţile lui Trump.
Pentru Hollande şi Merkel, Trump este o ameninţare, pentru alţi şefi de state, un lider care va opera cu bisturiul faţa Americii şi a lumii. Sperăm că Trump nu va mai umbla cu detectorul de petrol şi bogăţii pe harta lumii ca să-şi aleagă statul propice masacrului. Argat în (im)postura oficială, Iohannis a fost printre primii care l-au felicitat pe Trump. Îi sugerez ca la o eventuală întîlnire (pentru care trebuie să stea la coadă) să-i ceară lui Trump retragerea trupelor americane şi a armamentului de pe teritoriul României, retragerea scutului antirachetă de la Deveselu şi chemarea la vatră a impertinentului ambasador Hans Klem. N-avem nevoie de trupe străine pe teritoriul naţional! Pentru apărarea Ţării, şeful statului român trebuie să demareze revitalizarea decimatei Armate a României.
Noi facem „istorie” cu nişte caricaturi de lideri corupţi şi penali, care au adunat averi din suferinţele patriei române şi au făcut viaţa cetăţenilor mai mizerabilă decît era. Oficial sîntem în campanie electorală, o altă mare scamatorie, ca şi alegerea lui Iohannis. Toţi preşedinţii post-decembrişti ai României (inclusiv Iohannis) au stat cu un picior în corupţia din ţară, cu celălalt picior slugoi la curtea stăpînilor din afară şi mi-e greu să înţeleg cum au putut trăi aşa crăcănaţi în faţa vremurilor şi cu nădragii crăpaţi în fund?
Apropo de declaraţia tîmpă a preşedintelui – „mai bine faceţi campanie electorală decît să măriţi salariile şi pensiile”!, ne place şi acceptăm să fim jigniţi şi prostiţi şi sîntem trataţi ca atare de chiriaşul vremelnic de la Cotroceni şi de cei cu el care fumează aceeaşi pipă a escrocheriei, iar supunerea noastră este lenea de a fi noi înşine, românii treji şi patrioţi, în faţa gunoaielor care put de la distanţă.
Uitaţi-vă şi la Julien Cioloş! Cu un an în urmă minţea că e tehnocrat cu mandat limitat, că nu va intra în politică după expirarea mandatului, că nu mai doreşte să fie prim ministru şi nu va candida. Acum, motivează că a fost luat pe sus, dar el a bătut, cu bună ştiinţă, palma cu Iohannis, P.N.L. şi cu fantoşa Alina Gorghiu, care a lansat cel mai oribil, infam şi condamnabil spot electoral, în care este implicat şi păcălit un copil de cîţiva anişori. Cioloş e tot un mincinos şi un teleghidat ca Iohannis, poate chiar mai ipocrit decît ceilalţi. Vă amintiţi promisiunea lui, cum că la 10 februarie 2016 va promova legea salarizării, lăsată pe masă de PeSeDe. A trecut 10 februarie, iar zbirul Cioloş s-a opus acestei legi. Odată cu mitingul din Piaţa Revoluţiei, Julien Cioloş şi-a pierdut virginitatea tehnocraţiei, devenind politruc de companie şi de larg consum.
A minţit că nu va face politică, a minţit că va salva România, deşi s-a împotrivit tuturor măsurilor de redresare a vieţii românilor, aflaţi în topul sărăciei europene, la fel cum, cîndva, a procedat şi Stolojan. Lui Cioloş, puterea i-a intrat sub piele ca un drog şi cînd a simţit că zilele mandatului sînt pe ducă a cedat presiunilor penele şi ale lui Iohannis, şi-a scos blugii şi geaca din ladă, ca să fie considerat de-al poporului, şi s-a cocoţat locvace pe scena primului său miting electoral din piaţa publică. Prost actor! Ce păcat însă, Cioloş s-a prezentat exact ca un erou împuns de vacă!
La început, rugase peneleul să nu-i folosească imaginea în campanie, apoi cînd afişele uriaşe cu imaginea sa împuiaseră tîrgul, dădea din colţ în colţ. Iată, de la zerovalenţă, Julien Ciloş, tehnocratul eratic, care s-a opus tuturor măsurilor şi proiectelor de lege privind îmbunătăţirea vieţii cetăţeanului român, a sărit cu felonie direct în plurivalenţa penibilului. Peneleul, cu un picior în groapă şi cu unul pe mal, va fi tras de Cioloş, bîldîbîc, la fundul mocirlei. Ar fi cazul ca românii să nu mai înghită din nou găluşca, să gîndească cu capul lor şi să nu mai ia de bună vrăjeala electorală! Niciunul dintre saltimbancii scenei politice nu vrea votul ca să-i mîngîie pe cetăţenii români pe creştet.
Au trecut doi ani de preşedinţie iohannistă şi un an de guvernare cioloşistă, iar poporul român o duce mai greu decît înainte. Nu am culoare politică, repet a mia oară, dar cel puţin Ponta a întregit salariile şi pensiile tăiate de căpcăunii Boc şi Băsescu, a lăsat proiecte şi programe viabile din care s-a hrănit diletantul şi ameţitul guvern tehnocrat – „Guvernul meu” -, instalat pe cadavrele de la Colectiv, guvern care şi-a schimbat miniştrii incapabili ca pe şosete. Făcînd o asociere între parteneriatul strategic S.U.A.-România, poate că „Revoluţia lui Trump” va inspira electoratul român să-şi exprime prin vot protestul împotriva sistemului corupt şi antinaţional.

In căutarea adevăratului Donald Trump


http://www.art-emis.ro/jurnalistica/3872-in-cautarea-adevaratului-donald-trump.html

Cei ce reuşesc să se mai sustragă, măcar din când în când, de sub vraja acaparatoare a internetului, bibliotecile şi librăriile le oferă o prodigioasă literatură despre preşedintele - încă în aşteptare - al Statelor Unite. Frunzărind febril prin acest noian de pagini, publicistul francez Marc Epstein (şi nu este singurul) se întreba stupefiat, cu câteva zile înainte de alegeri: „Cu toate insultele, ameninţările, exprimările vulgare, cu toate acuzaţiile de agresiune sexuală, formulările xenofobe şi rasiste, cu tot ce a putut zice şi face, Donald Trump va deveni oare al 45-lea preşedinte al Statelor Unite? Cum s-ar putea că un om atât de imprevizibil şi de extravagant să conducă ţară cea mai puternică din lume?" Întrebări pe cât de catastrofal exprimate, pe atât de retorice şi inutile acum: uite că se poate. Vorba (încă) preşedintelui Obama: „We can!". Alt ziarist, tot francez, Rene Chiche, pune o întrebare şi mai cumplită în titlul cărţii sale: „Trebuie să ne temem de Donald Trump?". Răspunsuri pot veni şi de la cărţile în materie apărute şi înainte, şi după abia încheiatele alegeri americane.
Intrând în viaţă socială, pe urmele tatălui, că agent imobiliar, Nr. 1 de azi al Americii ajunge mare miliardar în Manhattan la nici 25 de ani, iar peste alţi câţiva ani devine „întruchiparea unei anume idei a visului american: omul de afaceri charismatic şi manipulator, un self made man în stare să vândă apă şi unuia care se îneacă, omul care nu datorează nimic nimănui" (maliţioasa caracterizare aparţine tot unui autor francez, de la ziarul „Le Monde". Peste alţi câţiva ani, ziaristul american Tony Schwartz devenea negrişorul care i-a confecţionat o autobiografie („Donald Trump, the Art of the Deal") care povesteşte o viaţă şi carieră de succes, dar oferă şi reţeta succesului. Cartea a avut un succes imens şi un profit pe măsură, de milioane, ceea ce nu l-a împiedicat pe Schwartz ca tocmai în toiul cursei pentru Casa Albă să se autodenunţe (desigur, o altă afacere a autorului) ca autor al unui text mincinos de la un capăt la altul.
Alte biografii, mai aproape de adevăr, rămân totuşi, în mare, favorabile atipicului - totuşi - protagonuist, care a decis să între la Casă Albă înafara sistemului tradiţional, ca om politic „curat" şi neîndatorat nimănui, deasupra oricăror aranjamente sau partide politice. El a mers pe nemulţumirea acelei mari părţi a electoratului care nu a primit nimic din dezvoltarea economică înfloritoare a Americii, care rămâne paralizată de o clasa politică încremenită la pârghiile, şi ele înţepenite, ale Congresului. Populism, pur şi simplu - exclamă dezinvolt diverşi exegeţi. Da, observă alţii, dar când acest populism ajunge la jumătate din numărul cetăţenilor unei ţări, nu e cumva altceva? Ba da, intervine istoricul Robert Paxton, este „extremism de centru". Sau chiar „un nou fascism", plusează necruţător politologul Robert Kagan.
Alţii îl citesc printr-o cu totul altă grilă pe controversatul om planetar al zilei. Rezumând mesajul cărţii sale apărută în Franţa sub titlul „America paralizată", Rene Chiche afirmă: „Pentru a-l înţelege pe Trump, poţi merge şi la scrierile sale. În această carte, fostul democrat şi finanţator de campanii electorale explică în ce fel a ajuns să respingă această clasa politică, una care vorbeşte mereu fără a face însă ceva. Iar el face, pentru ca şi America să aibă de câştigat. Se găsesc, în această carte, principalele teme ale campaniei sale: zidurile care asigura bună vecinătate, o armată şi o economie puternice, aliaţi care să plătească umbrela americană, disciplină, energiile ce trebuie exploatate indiferent de costul lor, valorile creştine şi valorile banului. Toate acestea, pentru a reda Americii măreţia". Rămâne de văzut dacă în discursul său de învestitură, preşedintele Americii Donald Trump va prelua oficial şi în mod public acest program atât de frust exprimat. Iar dacă ar fi de glumit, totuşi, pe o tema atât de gravă, am observa că de obicei după alegeri nu numai alesul victorios îşi resetează discursul şi programul; şi înverşunaţii săi detractori de până mai ieri îşi mlădiază ori întorc cu 180 de grade spusele şi scrisele.

Articole asemanatoare

miercuri, 26 octombrie 2016

Un nou "război informaţional" în Europa Germania şi imigranţii: Cum să ajungi şi minoritar, şi xenofob în propria ta ţară

În urmă cu un an, la apogeul crizei migranţilor, în Germania au izbucnit violenţe în centrele de primire, dar şi între refugiaţi şi germani. Atunci, în orasul Kassel, în landul Hesse, a avut loc un protest împotriva deciziei autorităţilor de a instala adăposturi pentru refugiaţi în localitate. Răspunsul preşedintelui regiunii Kassel a fost la acel moment că nemulţumiţii “sunt liberi să plece din Germania”.
După un an, presa germană observa o tendinţă în statisticile federale – tot mai mulţi germani îşi părăsesc ţara, în special cei cu un nivel înalt de educaţie. Au plecat 138.000 de germani în 2015, iar în 2016 se aşteaptă ca numărul acesta sa crească. Die Welt a scris că în ultimii zece ani au plecat din ţară peste 1,5 milioane de germani. Desigur, statisticile nu explică raţiunile din spatele acetor decizii de a părăsi Germania, însă nu puţine sunt vocile care vorbesc despre faptul că o anumită categorie de germani încep să dea o replică în acest fel politicii porţilor deschise pentru imigranţi aplicataă de cancelarul Angela Merkel.

"Noi, refugiaţii, nu vrem să trăim în aceeaşi ţară cu voi!"

De altfel, invitaţia făcută de preşedintele regiunii Kassel în urmă cu un an este reluată, de data aceasta chiar de un tânăr imigrant sirian de 18 ani, care a publicat un articol pe un blog din Germania cerându-le autohtonilor care nu suporta diversitatea să-şi părăsească ţara. Articolul a fost publicat apoi de Der Freitag.
Noi, refugiaţii... suntem sătui de cetăţenii revoltaţi. Insultă şi se agită ca nebunii... Mereu apar asemenea insulte din partea unor şomeri rasişti care îşi petrec timpul pe internet şi aşteaptă până când apare acolo un articol despre refugiaţi. Apoi încep să scrie comentarii neruşinate.
Hei, cetăţeni revoltaţi şi şomeri de pe internet. Cât de educaţi sunteţi voi? Cât timp veţi mai continua să distorsionaţi adevărul? Ştiţi că nu faceţi decât să spuneţi minciuni în fiecare zi? Ce aţi fi făcut dacă eraţi în locul refugiaţilor? Ei bine, aţi fi fugit de acolo!
Noi refugiaţii nu vrem să trăim în aceeaşi ţară cu voi. Puteţi pleca din Germania, dacă trebuie. Şi vă rog să luaţi cu voi şi Saxonia, şi Alternativa pentru Germania.
Germania nu este pentru voi, de ce staţi aici? De ce nu plecaţi în altă ţară? Dacă aceasta este ţara voastră, dragi cetăţeni revoltaţi, atunci purtaţi-vă normal. Altfel, puteţi pleca pur şi simplu din Germania şi să vă căutaţi o altă casă. Plecaţi în America la Donald Trump, lui îi va plăcea foarte mult de voi. Ne-am săturat de voi!
Acest articol este semnat de Aras Bacho, care spune că este un sirian de 18 ani. A fost publicat şi de Huffingtonpost Germania, dar a fost retras la scurt timp.
"Cred că este ruşinos că în Germania evreii trebuie să se teama din nou că sunt evrei"
Avem de-a face cu un adevărat „război informaţional” pe tema imigranţilor în presa germană. Se vorbeşte despre „troli” şomeri şi frustraţi care lovesc în imigranţi, iar pe de altă parte avem o semnătură precum Aras Bacho care loveşte, la cei 18 ani ai săi, în „germanii revoltaţi”. Mai departe, să urmărim cele scrise de un anonim pe un site antisistem.
Presa germană a scris si despre perspectiva germanului “revoltat”, aşa cum a făcut-o site-ul Politicallly Incorrect când a publicat o scrisoare a unui german ce a ales să-şi părăsească ţara.
Am plecat din ţara în urmă cu câteva luni. Decizia nu a urmărit profitul economic, ci în primul rând s-a datorat nemulţumirii legate de actualele condiţii sociale şi politice din patrie. Cu alte cuvinte, cred că eu, şi mai cu seama copilul meu, am putea avea o viaţă mai bună în altă parte. “Mai bine” înseamnă pentru mine în special o viaţă liberă, autodeterminare şi venituri decente din punct de vedere al impozitării.
Nu vreau să trag pur şi simplu uşa după mine şi să plec. Vreau să explic în mod constructiv de ce am plecat din Germania.
1. Cred că locul islamului nu este în Germania. Îl văd ca pe o entitate străină care a adus Vestului mai degrabă probleme decât beneficii. După părerea mea, mulţi adepţi ai acestei religii sunt necivilizaţi, dificili şi dispreţuiesc Germania. În loc să oprească islamizarea Germaniei (şi dispariţia culturii şi a libertăţii noastre), cei mai mulţi politicieni se pare că sunt axaţi pe realegere lor şi de aceea ignoră sau bagatelizează problema islamului.
2. Cred că străzile Germaniei sunt mai puţin sigure decât ar trebui să fie, având în vedere nivelul nostru financiar, legal şi tehnologic.
3. Cred că UE are un deficit democratic care îmi limitează influenţa democratică, de cetăţean.
4. Cred că imigraţia produce schimbări mari şi ireversibile în societatea germană. Sunt revoltat că asta se întâmplă nu cu aprobarea directă a cetăţenilor germani, ci aşa cum voi le dictaţi cetăţenilor germani şi generaţiei viitoare.
5. Cred că presa germană renunţă tot mai mult la imparţialitate şi că libertatea de expresie în această ţară s-a limitat.
6. Cred că în Germania leneşii sunt lăudaţi, iar cei harnici sunt năpăstuiţi.
7. Cred că este ruşinos că în Germania evreii trebuie să se teama din nou că sunt evrei."

Hei?! Suntem în Germania!

La fel ca şi în anumite medii din alte societăţi occidentale, germanii au început să observe că integrarea despre care vorbesc liderii politici începe să se producă, dar în sens invers. Ziarul munchenez Tageszeitung a publicat în această lună o scrisoare din partea unei mame care a decis să părăsească oraşul din cauza imigranţilor. Scrisoarea este adresată primarului din Munchen de catre “Anna”. În războiul informaţional al migraţiei, urmează şi poziţia unui cetăţean german înstărit, o replică la acuzele aduse arhetipului „şomerului” şi „needucatului” rasist vizat de „Aras Bacho”.
Vreau să vă scriu azi o scrisoare de adio în care să explic de ce eu şi familia mea am decis să plecăm din oraş, deşi poate nimănui nu-i pasă de asta.
Am 35 de ani şi locuiesc aici cu soţul meu şi cu cei doi copii într-o casă scumpă cu parcare. Deci se poate spune că suntem foarte bine din punct de vedere al standardelor din Munchen. O ducem bine, avem mult spaţiu şi un parc în apropiere. De ce ar pleca familia mea din acest oraş?
Presupun că copiii dumneavoastră nu folosesc facilităţile publice, nu folosesc transportul în comun, nu merg la şcolile publice şi nu merg nici în “zonele cu probleme”. Presupun că dumneavoastră şi alţi politicieni rareori călcaţi pe aici.
Deci, într-o luni dimineaţa am mers la un mic dejun cu doamnele din vecini, eveniment sponsorizat de primărie. Aici m-am întâlnit cu 6-8 mame, unele împreună cu copiii. Toate purtau văl şi niciuna nu vorbea în germană. Organizatorii evenimentului mi-au spus imediat că probabil îmi va fi greu să mă integrez (sunt fix cuvintele lor!!!). Ar trebui să spun că sunt nemţoaică. Vorbesc fluent această limbă şi nu port batic musulman. Aşa că am zâmbit puţin şi am spus că voi încerca să mă integrez. Din păcate, am adus un salam şi un sandwich cu carne la micul dejun. Prin urmare am avut şanse şi mai reduse de integrare.
Nu am putut să vorbesc deloc limba germană cu niciuna dintre femeile care au venit acolo, se presupune, pentru integrare. Niciuna nu părea să-şi dorească asta. Organizatorii nu au mai insistat să se vorbeasca în germană şi femeile, care păreau să facă parte dintr-un grup turco-arab, au urmărit practic doar să profite de acea încăpere.
Apoi am întrebat despre masa în familie... Mi s-a spus că aceasta se va ţine în două încăperi separate – una pentru bărbaţi şi alta pentru femei. Am crezut la început că e o glumă proastă. Din păcate nu a era...
Deci, impresia mea despre aceste evenimente care promovează integrarea este mizerabilă. Nu are loc o interacţiune!!! Cum de primăria tolerează aşa ceva? În opinia mea, întregul concept trebuie regândit... Mi s-a spus că nu am voie să pun carne de porc în pachetele copiilor mei!!! Hei?! Suntem în Germania!
Pe scurt, condiţiile pe care le văd aici mă fac să simt că nu mai sunt dorită. Că familia noastră nu se potriveşte aici. Soţul meu spune uneori că parcă am fi cea mai mare minoritate, dar care nu are niciun lobby. Pentru fiecare grup există câte o instituţie, un interes public, dar pentru noi, heterosexuali căsătoriţi cu doi copii, cu loc de muncă, fără handicap şi fără religie islamica, pentru oameni ca noi nu mai e niciun interes.
Când am spus la grădiniţa fiului meu că ne gândim să plecăm din oraş şi le-am spus şi motivele, am fost atacată dur de conducerea de acolo. Din cauza unor oameni ca noi, au spus ei, nu funcţionează integrarea, fix din cauză că ne mutăm copiii de la şcoala. Cel puţin alte două mame au devenit foarte agresive la adresa mea. Conducerea mi-as pus că sunt “xenofobă”.
Acesta este motivul pentru care oamenii ca mine îşi pierd răbdarea şi ajung să voteze cu alte partide... Pe bune, am mers prin toată lumea, am mai mulţi prieteni străini decât germani sşi nu am nicio prejudecată sau o aversiune legată de originea oamenilor. Am văzut lumea şi ştiu că modul în care se face integrarea la noi îi va face şi pe alţii să ajungă la aceeaşi concluzie ca şi mine: fie ne trimtem copiii la şcoli şi grădiniţe private, fie ne mutăm în alte comunităţi. Ei bine, la revedere!!!!!!!”.

http://www.cotidianul.ro/germania-si-imigrantii-cum-sa-ajungi-si-minoritar-si-xenofob-in-propria-ta-tara-290132/

sâmbătă, 10 septembrie 2016

Doar SCENARII? Pe bune?! Crapă România?

http://www.comisarul.ro/articol/doar-scenarii-pe-bune!-crapa-romania_836492.html

După ce mi-au ajuns la urechi trei opinii diferite în mai puțin de o săptămână, privind pericolul spargerii României, am decis să scriu despre asta. Cineva lansează astfel de scenarii, cred că știu și cine, cred că știu și de ce, scrie Moise Guran pe Blogul său, Biziday.ro. Având de acum și eu o oarecare vârstă în presă, să vă mărturisesc înainte de toate că scenariile privind spargerea României revin în discuția publică la intervale regulate de timp. Un jurnalist/analist onest nu se grăbește să publice așa ceva, mai ales că, dacă ar exista într-adevăr un astfel de plan, el ar fi foarte greu de documentat/dovedit. Dar pentru că unele televiziuni sperie pensionarii cu astfel de marote, am decis să reacționez eficient. 
Mai întâi câteva premise de ordin militar și strategic
România este țară membră NATO, apărată inclusiv de un scut anti-rachetă. Strategia Națională de Apărare este așadar integrată, dar hai să facem abstracție de asta. Apărarea unei țări ca a noastră se bazează pe un principiu care spune că nu poți opri o putere de dimensiuni ca Rusia/URSS dacă se decide să te invadeze, dar îi poți provoca atât de multe daune încât, știind asta, riscul să te invadeze scade. Nu intru în detalii privind modul în care se face un astfel de plan de apărare, că nu sunt expert militar, dar ceea ce știu este că doctrina de Apărare a României se bazează pe un astfel de plan încă de prin anii 60. Azi tehnologia este diferită, dar, ca să facem o paralelă, probabil nici Rusia nu va putea invada Ucraina dacă, să zicem, Ucraina ar avea (și probabil deja are) suficiente arme anti-tanc. Am ales acest exemplu pentru că tot de arme anti-tanc se plângea și Armata Română în Al Doilea Război Mondial. Rețineți doar ideea că invazia clasică, terestră, e depășită, face ravagii de ambele părți, deci un invadator care ar dori să spargă în bucăți o națiune ar căuta înaintea unei invazii alte soluții. Așa a apărut ideeaRăzboiului Hibrid. Care are mai multe faze.
Războiul din interior
Așadar în zilele noastre România nu mai poate fi spartă în urma unei invazii, mai ales că suntem mebri NATO, avem serviciu de poliție aeriană NATO, avem scut și alte chestii la care nu mă pricep și asupra cărora nu insist. Un rapt extern este improbabil.
Ca să fim siguri că am înțeles cu toții, conceptul de Război Hibrid nu se referă la desantul unor omuleți verzi, așa cum am văzut în Crimeea.Aceea tot invazie este, faza ultimă la care se ajunge prin războiul hibrid. Până acolo este nevoie de provocarea unor tensiuni în interiorul națiunii și acesta este motivul pentru care unii analiști includ atacul propagandisc în strategia de declanșare a războiului hibrid.

Faza în care își fac apariția trupele străine (omuleții verzi) este precedată de provocarea unor răscoale interne, fie prin încurajarea separatismului, a urii interetnice, de clasă, sau de orice altfel, inclusiv a urii politice sau a celei religioase. Motivul nu contează,efectul urmărit este crearea unei falii în societate care să o tulbure până la faza în care poate fi manipulată către o ruptură. Acesta este motivul pentru care orice om sănătos la cap, chiar naționalist fiind (cum și eu mă consider) nu va aproba niciodată o extremă naționalistă.
Cum te aperi de un război hibrid? Ajungem și acolo, aveți răbdare, dar n-ar strica, până atunci, să citiți ce scriam în 2014, despre rețelele de socializare și modul în care acestea pot fi folosite pentru inducerea stării de panică, a neliniştilor şi psihozelor colective şi chiar şi pentru stimularea neîncrederii în valorile naţionale.
Când apar zvonurile despre spargerea României?
Păi primul de acest fel din istoria recentă a fost lansat chiar de Nicolae Ceaușescu, în zilele Revoluției. A fost Revoluția din 1989 un război hibrid?Probabil că da, istoricii Revoluției arată cel mai des că evenimentele din 1989 au avut toate componentele acestuia, mai puțin faza invaziei efective. A eșuat respectivul război dacă România a rămas totuși în aceleași granițe? Cred că da (și se poate discuta mult pe această temă) dar cu mult noroc. Prețul plătit de națiunea noastră a fost rămânerea în sfera de influență a URSS/Rusiei, întârzierea intrării în NATO și în UE. A urmărit războiul hibrid declanșat mult înainte de 1989 spargerea României? Posibil, nu sunt sigur.
Din fericire, dezmembrarea URSS a trimis Rusia într-un deceniu de derută ce a permis expansiunea NATO inclusiv în România. Nu și în Ucraina, unde Rusia a fost nevoită să acționeze precipitat, după căderea intempestivă a regimului satelit – Ianukovici, printr-un rapt teritorial.
În fine, depășim momentul, aveam 16 ani la Revoluție și tot ce știu, știu din cărți de istorie. Problema este că de atunci tot aud astfel de lucruri și, de la o vreme, scenariile au devenit cusute cu frânghie.

De o amenințare privind dezmembrarea nației noastre eu am mai auzit prin 1996 (eram tânăr jurnalist) când România ar fi trebuit să facă un complex contract de achiziție al unor elicoptere de atac, privatizând cu americanii de la Bell uzinele IAR Brașov. Apoi am mai auzit la mineriadele din 1998/1999 și, imediat după aceea, la momentul în care Rusia n-a putut survola România pentru a trimite trupe în Kosovo.
În anul electoral 2000 când ascensiunea extremismului pe efectele crizei economice abia încheiate aproape că l-a făcut pe Vadim președinte, am auzit foarte des că țara noastră urmează să fie spartă și că vom pierde Ardealul. După care a câștigat omul rușilor alegerile și am auzit mult mai rar.
În anii 2000 planeta a intrat în era terorismului, avea alte preocupări decât spargerea României, noi am intrat în NATO, nouă ani consecutivi de creștere economică, oricum o fi fost ea, au schimbat preocupările oamenilor, s-au mai schimbat generațiile, au venit altele care preferau poate să mănânce gulaș în loc de unguri pe pâine, s-o mai fi estompat și rusofobia noastră, nu știu.
După care a venit criza și iar am început să aud povești despre spargerea României. La tăierea salariilor bugetarilor, apoi, prin 2012, la dezbaterile eșuate despre înlocuirea județelor cu regiuni, iar de prin toamna trecută tot aud că România urmează să fie spartă, pe măsură ce DNA-ul devine tot mai eficient în descoperirea unor afaceri în care au fost implicați oameni din sfera siguranței naționale. Foști consilieri prezidențiali, oameni de afaceri cu legături documentate cu fosta Securitate, miniștri, șefi de partide, în fine… de câte ori cade câte un nod din ăsta al păienjenișului mafiot, se mai trezește câte un mare analist de politică externă să spună că nu ne prinde 2018 cu țara întreagă.
Ce e adevărat și ce nu este?
Nimeni nu poate ști cu exactitate imediat. Abia istoricii reușesc, de cele mai multe ori după decenii, alteori nici atunci, să adune dovezi privind o acțiune de amploarea destructurării unui stat. Dar, dacă astfel de conspirații ajung la urechile unui jurnalist, ele au fost menite să ajungă. Serviciile secrete, românești sau străine, nu sunt atât de proaste încât să piardă pe bune astfel de lucruri. Cel mai probabil, tot ele sunt cele care le și concep, le și lansează. Dar un jurnalist responsabil nu le propagă.
Ceea ce știm cu siguranță este că
1. Rusia finanțează într-adevăr o propagandă anti-europeană, inclusiv în România DAR penetrarea ei în media main-stream de la noi este mai degrabă accidentală, cauzată fie de slaba pregătire a jurnaliștilor din România (incluzând aici goana după audiență) fie de vulnerabilitatea financiară a trusturilor de presă. Propaganda este mult mai eficientă însă pe rețelele sociale.
2. Revizionismul maghiar există, dar este departe de a fi un fenomen de masă. Paradoxul acestui revizionism este că mai des maghiarii din România (din marile orașe) se consideră români, în timp ce secuii (Secuimea este o zonă mai rurală și mai săracă) se consideră maghiari. Impresia mea a fost că SRI controlează bine aceste mișcări, ceea ce nu exclude însă folosirea sa chiar de către anumiți oameni din SRI, în principal pentru atingerea unor scopuri politice, ale lor sau ale altora. Rețineți însă aspectul legat de sărăcie și bogăție, căci acesta chiar contează când vorbim de pace și integrare etnică.
3. Mișcările anti-sistem (anarhiste) sunt o glumă deocamdată, ceea ce nu înseamnă că uneori iresponsabilitatea oamenilor politici riscă să amplifice astfel de mișcări, prin încercarea cinică de canalizare și folosire politică a unor tulburări sau nemulțumiri sociale. Chiar în această toamnă vom asista probabil la o escaladare a unor partide extremiste, dar impresia mea este că cel puțin o parte a acestora reprezintă creații ale partidelor clasice (PSD și PNL) pentru capturarea unei părți limitate a electoratului în scopul acumulării de locuri în Parlament prin sateliți. Voi reveni mâine cu un material despre aceste mișcări, că deja sunt distractive. Să nu-l ratați, că va fi funny!
4. Frații masoni, Bildelberg, conspirații mondiale ce-i asupresc pe dacii care au fost strămoșii romanilor, aceste înțelegeri, presupunând că există, au o influență limitată. Istoria a dovedit că în numeroase momente defavorabile țării noastre, în complicatul moment 1866, sau la Berlin în 1878, sau la Paris în 1919, sau chiar mai recent, în 1968 sau chiar după Malta din 1989, deciziile suprastatale defavorabile României pot fi depășite de români. Cu condiția unei coerențe naționale, pe care n-am mai avut-o de exemplu în în perioada inerbelică și care ne-ar fi permis să evităm și Diktatul de la Viena, dar și pierderea Basarabiei. Poate o să scriu într-un weekend viitor și despre asta.
5. Corupția a fost, este și probabil va rămâne cea mai mare vulnerabilitate a statului român, de la înființarea sa în 1859 și până astăzi. Nimic nu poate amenința mai mult integritatea teritorială a României decât capturarea (cu bani, cum altfel?) a unor responsabili politici. În acest sens, activitatea DNA din ultimii ani probabil că a redus imens riscurile de securitate națională. Nu e funny că acum cineva încearcă să ne convingă de faptul că de câte ori cade câte o Udrea, un Oprea, un Ponta apare un risc de dezintegrare al României? Sau că fără baronii județeni ne iau ungurii Ardealul? Măi, să fie!
Cât despre vulnerabilitățile reale…
Acestea țin exact de incapacitatea noastră de a simți și acționa ca o națiune, iar nu ca un popor. Altfel spus, doar cimentarea unui set de valori dincolo de care nu-ți mai pasă nici de politică, nici de greutățile de zi cu zi, nici chiar de interesul tău personal imediat, abia acea cristalizare scoate un stat național în afara riscului de dezintegrare.
Pentru asta avem nevoie de niște decenii de educație eficientă (iar nu de îndoctrinare), de niște decenii de exercițiu al libertăților democratice, de o perspectivă națională pozitivă care să ne redea respectul de sine, incluzând aici și creșterea prosperității.

Sună simplu, dar evident că nu este.
Ne-ar ajuta mult să scoatem de exemplu Învățământul din comunism, inclusiv printr-o reformă curiculară, ne-ar ajuta să gândim autostrăzile în termeni de creare de locuri de muncă și de dezvoltare a unor zone defavorizate (acolo apar mai des riscuri centrifugale, indiferent că vorbim de Covasna, de Vaslui sau de Mehedinți), ne-ar ajuta să folosim religia ca pe un element cultural integrator, iar nu conservativ-separator de valori europene sau chiar inter-românești (e o dihonie în interiorul BOR acum, ceva de speriat).
Cam astea sunt lucrurile despre care probabil toți suntem de acord că ne-ar da o mai mare coerență națională și, de fapt, aceasta, coerența, este singura care poate păzi cu adevărat integritatea României ca stat.

Dacă ar fi să sintetizez acest lung articol în zece rânduri, v-aș spune așa…
Nu cred că există un pericol militar extern care să poată sparge România, dar avem într-adevăr vulnerabilități interne, pe care va mai dura să le rezolvăm. Asta cere timp, schimbarea unor generații, a unor mentalități și cimentarea unor valori. Totuși, cel mai des când auziți pe la televizor sau în altă parte despre pericolul unui rapt teritorial asupra României, asistați la o lansare dinspre un serviciu secret. Care n-ar fi făcut lansarea (indiferent că există sau nu o amenințare concretă) dacă nu i-ar fi folosit la ceva. Revin pe această temă!

luni, 5 septembrie 2016

Capcana ambasadorului James D. Pettit

Se numește în diplomație, precum și în spionaj boala loialității divizate. Aceasta capcană apare la diplomații de carieră, fie atunci când sunt uitați la post de către autoritățile statului care l-au trimis în misiune, fie când se apropie, din considerente personale,  de cultura, de limba și tradițiile poporului statului acreditar, aceste ipostaze, contribuind la diminuarea loialității față de țara de origine.
Boala asta nedureroasă își găsește de multe ori tratamentul în farmacia serviciilor de intelligence a țării gazdă și constituie un factor de risc major pentru diplomații lipsiți de prevederea și de siguranța misiunii pentru care au fost trimiși la post. Serviciile de contrainformații ale statului gazdă au grijă să-l cultive pe „bolnavul diplomat”, să-i găsească acele slăbiciuni oportune pentru a fi recrutat, firește după studii și analize îndelungate efectuate de specialiști de clasă. Rușii sunt neîntrecuți în această materie, agenții lor fiindinfiltrați pentru a acționa ca spioni în interiorul unui serviciu de informaţii, al unei instituţii sau organizații importante,  pentru a culege informații de valoare pentru Mama Rusia.
În general, modelele de recrutare sunt de trei naturi: ideologice/religioase, bani și șantaj. Prin combinațiile celor trei se pot obține o multitudine de alte modele în baza cărora să se recruteze  cei mai buniiagenți ale căror calităţi îi recomandă pentru a fi acceptați în reţelele de spionaj și obligatoriu, aceștia trebuie să se afle pe poziţii de vârf, lângă decidenții cei mai mari, pentru a avea acces la informaţii importante din domeniile politice, economice științifice, militare, etc.
Rușii sunt maeștrii neîntrecuți în recrutări de agenți. De exemplu,colonelul Alfred Redl, şeful statului major al Corpului 8 de armată austro-ungar, recrutat pentru că era homosexual, a oferit planurile de mobilizare ale austro-ungarilor armatei țariste. Celebrul Richard Sorge a spionat pentru Uniunea Sovietică  în timpul celui de al II-lea Război Mondial în Japonia, ca jurnalist, fizicianul german Klaus Fuchs, a lucrat pentru ruși, soții Julius și Ethel Rosenberg (condamnați la moarte în 1953 de către americani), au furat secretul bombei atomice americane și l-au predat lui Stalin, Aldrich Hazen Ames, ofiţer CIA, arestat în 1994 pentruspionaj în favoarea Uniunii Sovietice, a fost dovedit a fi unul dintre cei mai mari spioni ai Moscovei, din timpul Războiului Rece, sunt doar câțiva dintre foarte mulți alții la fel de celebrii.  
Să nu uităm cazul Mihail Moruzov, capul serviciilor secrete românești dintre cele două războaie mondiale, încondeiat de unii autori români filoruși, pe nedrept, ca fiind cel mai mare spion român. Acest taciturn al intelligence-ului românesc antebelic, fără instrucție școlară deosebită, omul cu simțăminte rusești indiscutabile, a cochetat fără știința regelui play boy, Carol I, atât cu nemții cât și cu rușii oferindu-le ambelor părți informații de primă mână despre situația României la anul fatidic 1940. În trei luni consecutive al acelui an (iunie, iulie şi august) românii au pierdut Basarabia, Ținutul Herța, Nordul Bucovinei, inima Ardealului şi Cadrilaterul. Unele teritorii nerecuperate nici azi, cum este cazul Basarabiei, despre care diplomatul cu pricina vorbește în dodii pentru că probabil așa i s-a ordonat să spună, aducând puncte albe gratuite rușilor ocupanți.
Posibil ca diplomatul îndrăgostit de limba şi cultura rusă să fi avut vreo hibă descoperită de atenții recrutori ruși și să-l atragă la colaborare, folosindu-l drept trâmbițaș de serviciu pentru transmis mesaje sunătoare pe placul luiPutin. Excelența sa, domnul Pettit, are un suficient bagaj de cunoștințe, unele fabricate minunat, din care să extragă acele mesaje care să provoace zâzanie între două românii ultrasensibile când vine vorba de istoria lor comună. Ilustrul diplomat a creat o falie vizibilă și de pe Lună între cele două țări românești, precum și proteste publice în fața ambasadelor de la Chișinău și București. Neîndoielnic, printre protestatari, strecurându-se și alți agenți de influență, dintre sutele lăsați de sovietici la București,  care să amplifice mesajul diplomatului american. De aici, textul său a fost rostogolit de presa internațională, care, multiplicându-l a mărit vâlvătaia focului manipulator, turnând cele mai volatile și incandescente comentarii pe toate televiziunile cu scopul de a eroda relațiile dintre România și marele său partener strategic de la Washington. Noi, românii, nu avem capacitatea diplomatică și de intelligence necesare pentru a reacționa, căci nu avem nici oameni și nici structuri în stare să construiască o replică solidă și serioasă. Rușii controlează toate sinapsele de conducere politică din Tara Mioriței și conduita acestora este dirijată din centrele de comandă rusești cu subtilitate, cu succes și cu eficiență maximă.
Din nou România este prinsă în jocul marilor puteri. Ea a uitat repede toate experiențele istorice dureroase cu privire la aceste jocuri și iat-o, din nou, în fața altor încercări mai nepregătită că oricând. Cei ce l-au ucis pe Antonescu și Ceauşescu pentru vederile lor naționaliste și dorința lor de a crea o Românie puternică au sfârșit sub gloanțele trădării la porunca acelorași păpușari care infestează, cu influența lor nefastă, prezentul și viitorul nostru.
Reacția decidenților impotenți de la București, în fața unei asemenea declarații, neîndoielnic provocatoare, nu va fi auzită de poporul ignorant, pentru că la vârfurile deciziei strategice s-au instalat, sau au fost instalați, lașii cei mai de preț și mai de invidiat ai acestui neam rămas fără păstori.
Trăim din plin un Război informațional care operează cu un cumul de  acţiuni specifice întreprinse în scopul obţinerii superiorităţii informaţionale de către cei ce-l inițiază. Suntem martorii desfășurării puterii de luptă a televiziunii globale, a radioului digital și a internetului. Aceste arme de luptă curate și nonletale au schimbat radical conceptul de război. Războiul informațional este mai puţin violent, dar extrem de insidios și perfid, fiind vorba de folosirea televiziunii în scop de confruntare pentru influenţarea voinţei unei naţiuni, prin acțiuni de persuasiune, schimbând milioanelor de privitori și ascultători părerea asupra realităţii,  influenţarea proceselor decizionale, crearea unei false atmosfere de nelinişte ori de prea mare încredere,  manipularea informaţională a populaţiei. Adică este exact ce s-a întâmplat pe spațiul de dislocare al celor două Românii.
Kremlinul a început cu folosirea jurnaliştilor în scopul ducerii războiului media, organizând redacțiile într-o adevărată „mașină de luptă mediatică”. Practica folosirii resurselor informaționale mediatice constituie pentru Rusia o armă de succes în desfășurarea conflictelor de tot felul. Rușii folosesc coloanele mass-media pentru falsificarea realităţii, în consonanță cu interesele şi ideologia lor, promovate de ziariştii cei mai buni şi mijloacele de comunicare ce se constituie în surse toaletate de informare „obiectivă” şi „corectă” a lumii.  Rușii ne-au avertizat de mult că forțele sale informaționale se află într-o stare de beligeranță cu noi. Și dacă informaţia este lansată pe câmpul confruntării, atunci ea este considerată „informaţie de luptă”. Ştirile de presă, prin modul de lansare și prelucrare, devin arme de luptă curate şi lovesc ţinta cu gloanțe de argint, fără prea mari eforturi. Diplomatul soldat american cu loialitatea divizată , James Pettit, exact asta a făcut.
Spațiul public al celor două Românii s-a incendiat atât de tare, că mai să ajungă la incandescență. Gazul uimitor de volatil și cu mare coeficient de ardere l-a constituit cuvintele extrem de bine articulate și „dezinteresat” rostite cu viză directă asupra locuitorilor celor două state românești de către ambasadorul SUA la Chișinău, excelența sa, domnul James D. Pettit. Acest lichid inflamabil a fost turnat peste sufletul încercat al tuturor românilor cu ocazia nepotrivitului interviu acordat postului TV Moldova 1 într-o zi memorabilă pentru românii din stânga Prutului – Ziua Independenţei Republicii Moldova.
James D. Pettit a afirmat „nevinovat” și de pe poziția unui diplomat aparținând unei țări cu gusturi imperial-globale (mândra democrație americană dă semne de oboseală) și cu statut de superputere mondială, că,,Alăturarea României nu este o alegere practică şi nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici în Moldova”. Și, în același registrudomnul ambasador mai trimite și alte proiectile incendiare de genul; ,,Moldova nu este România”, sau ,,Moldova își are propria ei istorie”. Emite propria-i judecată savantă cum că ,,Este important ca moldovenii să se recunoască a fi moldoveni, o națiune aparte” și că,,Moldova este țară multietnică”.
Ipotetic vorbind, ambasadorul american în R. Moldova ar putea fi folosit de ruși ca resursă de luptă în războiul informațional extins pentru că zicerile sale au greutate diplomatică, deși sunt copie trasă la indigo după teoriile doctrinarilor ruși care au creat o limbă „moldovenească” în Moldova Sovietică, precum și o „conștiință națională” moldovenească. În perioada ocupației sovietice s-a introdus scrierea  limbii române cu caractere slave și s-au străduit, mult și bine, celovecii Imperiului Roșu, în perioada Moldovei ocupate, să inițieze cel mai mare și lung furt lingvistic, etnic, religios și social din arealul celor două Românii spre a-i ține pe oameni divizați. Ceea ce s-a întâmplat și se continuă și azi, iată, cu sprijinul diplomației americane.
Agenții Moscovei au dorit să procedeze la sovietizarea României după aceleași reguli imperiale și să ne falsifice istoria. Au găsit un năimit istoric evreu, Mihail Roller,  născut în Buhuşi, unul dintre principalii ideologi ai stalinismului în România. Și n-a reușit, păcătosul.
Declarațiile diplomatului american a șocat o națiune alcătuită din peste 25 de milioane de români și a lovit cu bocancii săi americani bătuți pe talpă cu ținte cazone, orgoliul acestui neam a cărei istorie o întrece de câteva ori pe cea a poporului său, alcătuit din coloniști și imigranți. Ne pare rău că trebuie să vă spunem, domnule ambasador, că poporul american încercă de vreo trei secole, pe toate căile, să-și definească o identitate etnică, o cultură și o solidaritate de neam. Sunt greu, dacă nu imposibil de definit aceste trăsături într-o țară, semănând cu un uriaș creuzet multietnic și multicultural, o țară cu un popor fără rădăcini și fără istorie veche, cel puțin în comparație cu cea a românilor. Singurii cetățeni americani care se pot lăuda, ca și românii, cu lunga lor istorie sunt triburile de indienii americani nativi, deposedați de pământurile lor de către grupurile de pistolari  în goana lor după aventuri, aur, femei, glorie și onoare. Așadar, democrația americană s-a construit cu calul și pistolul  coloniștilor europeni, deveniți peste noapte cowboy.
Sub deviza cinică a democrației americane „un indian bun este un indian mort”, față de un popor tribal așezat pe pământ american din timpuri imemoriale au dispărut circa 60.000.000 de amerindieni. Unele statistici americane ne arată că, în prezent, numărul indienilor supravieţuitori se ridica la circa trei milioane. Cam câți români, neaoși, mai sunt, trăitori, în Basarabia Română.
Conform aceluiași slogan criminal au procedat țarii ruși și urmașii lor cominterniști cu populația românească din Moldova de peste Prut. Comportamentul marilor puteri a fost și rămâne cel al conchistadorilor.
Ca și imperialiștii americani, cei ruși au distrus zeci de limbi şi de tradiţii culturale străvechi în acest proces de creare a omului nou – homo sovieticus – pe un areal de  dominație imens.
Poporul, așa-zis, moldovean, alături de cel român a fost unul și același de veacuri, recunoscând acest lucru mari istorici apuseni și ruși consacrați, acest popor a trăit sub trei imperii și  nu a pierit, fiind „blestemat” să se unească, în ciuda opintelilor unor ambasadori de ocazie, bolnavi de loialitate divizată și trecuți cu întreaga conștiință de partea imperiului cu care SUA a intrat într-un calambur conflictual din care va ieși, sau cu ideile lui Putin, ori rău șifonat și cu poziția de lider în Pacific pierdută.
Probabil că Statele Unite, partenerul nostru strategic cel mai important pe domeniul securității statale, a ajuns la o înţelegere cu Rusia, peste capul nostru (și nu este prima dată),  în privinţa R.Moldova. Aranjamente de acest gen s-au mai făcut în istoria recentă.  Cele de la Ialta nu s-au uitat. Regele nostru „abdicat” , Mihai, după război a dat o fugă în America să explice mai marilor lumii de la Washington că noi românii nu merităm a fi abandonați. A explicat că România a făcut mari eforturi de război care a adus pacea lumii mai aproape cu circa șase luni.
Mister James D. Pettit, bun cunoscător al limbii ruse, cu șederile sale la Moscova ce însumează mai bine de zece ani, s-a autodeterminat să iubească și să-și apropie cultura și obiceiurile acestui brav popor slav euroasiatic, alături  de distinsă sa doamnă, Nancy Bikoff Pettit, soție și vorbitoare de limbă rusă, numită, și ea, ambasador în Letonia încă din anul 2015. Doi ambasadori, soț și soție, trimiși la post în țări foste comuniste, învecinate cu cele două capete de pod al Rusiei: Kaliningrad și Transnistria. Acestea sunt atent și inteligent plantate de către strategii ruși la fereastra de est a Europei.
Ce bine ar fi fost dacă distinsul ambasador ar fi condamnat, pe timpul interviului domniei sale, cu mânie occidentală, Pactul Ribbentrop – Molotov și ar fi recomandat, în termeni eufemistico-diplomatici, marii puteri răsăritene, să uzeze de toate pârghiile puterii sale politice spre a da semnalul reunificării românilor așa cum Elțân l-a dat fanfarei germane de la Berlin și i-a reunificat pe nemții care au incendiat Europa de două ori în secolul trecut.
Unele surse indică faptul că Departamentul SUA ar fi auzit de trăsnaia diplomatică făcută de supusul său diplomat de carieră la postul din R. Moldova, dar nu au oferit plângăcioșilor români nicio explicație, ei fiind îndrumați spre împricinatul diplomat de unde să ceară explicații legate de declarația sa bolnăvicioasă. Pilat din Pont are urmași bine educați și bine situați la vârful diplomației americane.
Trebuie salutată inițiativa „istorică” a oportunistul liberal Tăriceanu, fratele geamăn politic al lui Guță Tătărescu, mângâiat de Stalin să facă parte din guvernul Petru Groza,  de a îndeamna celelalte partide să ia poziție față de politica americană la Chișinău. Adică, vezi Doamne, să-i tragă la și de răspundere pe politicieni pentru a așeza țărișoara noastră, dragă, într-o poziție de ostilitate față de partenerul nostru strategic  de peste Atlantic. Se pare, că tot de pe la Moscova îi vin ideile senatorului cu cinci neveste.
Ce să deducem din aceste declarații care au emoționat întreaga lume românească, decât faptul că Rusia are o diplomație de excepție, că și-au cultivat suficient de bine gorniștii pentru minciunile lor media, mulți dintre ei aleși din rândurile colaboratorilor inamici.
Domnule ambasador, țările lumii cu drapele „atârnate” la ONU, circa două sute la număr, nu se pre iubesc între ele, dar majoritatea dintre acestea au început să nu mai privească America și poporul său cu ochi buni, chiar să o urască, deoarece democrația țării domniilor voastre, exersată aproape  două secole și jumătate, a pornit într-un derapaj sinistru către tiranie.
Nu o spun eu, ci comportamentul trimișilor SUA în toată lumea și vorbele lor rabinice, uneori, aruncate pe canalele televiziunii globale, care vorbe au devenit și rămân tot mai corozive și arogante, așa cum este politica externă americană a ultimelor decenii.