Se numește în diplomație, precum și în spionaj boala loialității divizate. Aceasta capcană apare la diplomații de carieră, fie atunci când sunt uitați la post de către autoritățile statului care l-au trimis în misiune, fie când se apropie, din considerente personale, de cultura, de limba și tradițiile poporului statului acreditar, aceste ipostaze, contribuind la diminuarea loialității față de țara de origine.
Boala asta nedureroasă își găsește de multe ori tratamentul în farmacia serviciilor de intelligence a țării gazdă și constituie un factor de risc major pentru diplomații lipsiți de prevederea și de siguranța misiunii pentru care au fost trimiși la post. Serviciile de contrainformații ale statului gazdă au grijă să-l cultive pe „bolnavul diplomat”, să-i găsească acele slăbiciuni oportune pentru a fi recrutat, firește după studii și analize îndelungate efectuate de specialiști de clasă. Rușii sunt neîntrecuți în această materie, agenții lor fiindinfiltrați pentru a acționa ca spioni în interiorul unui serviciu de informaţii, al unei instituţii sau organizații importante, pentru a culege informații de valoare pentru Mama Rusia.
În general, modelele de recrutare sunt de trei naturi: ideologice/religioase, bani și șantaj. Prin combinațiile celor trei se pot obține o multitudine de alte modele în baza cărora să se recruteze cei mai buniiagenți ale căror calităţi îi recomandă pentru a fi acceptați în reţelele de spionaj și obligatoriu, aceștia trebuie să se afle pe poziţii de vârf, lângă decidenții cei mai mari, pentru a avea acces la informaţii importante din domeniile politice, economice științifice, militare, etc.
Rușii sunt maeștrii neîntrecuți în recrutări de agenți. De exemplu,colonelul Alfred Redl, şeful statului major al Corpului 8 de armată austro-ungar, recrutat pentru că era homosexual, a oferit planurile de mobilizare ale austro-ungarilor armatei țariste. Celebrul Richard Sorge a spionat pentru Uniunea Sovietică în timpul celui de al II-lea Război Mondial în Japonia, ca jurnalist, fizicianul german Klaus Fuchs, a lucrat pentru ruși, soții Julius și Ethel Rosenberg (condamnați la moarte în 1953 de către americani), au furat secretul bombei atomice americane și l-au predat lui Stalin, Aldrich Hazen Ames, ofiţer CIA, arestat în 1994 pentruspionaj în favoarea Uniunii Sovietice, a fost dovedit a fi unul dintre cei mai mari spioni ai Moscovei, din timpul Războiului Rece, sunt doar câțiva dintre foarte mulți alții la fel de celebrii.
Să nu uităm cazul Mihail Moruzov, capul serviciilor secrete românești dintre cele două războaie mondiale, încondeiat de unii autori români filoruși, pe nedrept, ca fiind cel mai mare spion român. Acest taciturn al intelligence-ului românesc antebelic, fără instrucție școlară deosebită, omul cu simțăminte rusești indiscutabile, a cochetat fără știința regelui play boy, Carol I, atât cu nemții cât și cu rușii oferindu-le ambelor părți informații de primă mână despre situația României la anul fatidic 1940. În trei luni consecutive al acelui an (iunie, iulie şi august) românii au pierdut Basarabia, Ținutul Herța, Nordul Bucovinei, inima Ardealului şi Cadrilaterul. Unele teritorii nerecuperate nici azi, cum este cazul Basarabiei, despre care diplomatul cu pricina vorbește în dodii pentru că probabil așa i s-a ordonat să spună, aducând puncte albe gratuite rușilor ocupanți.
Posibil ca diplomatul îndrăgostit de limba şi cultura rusă să fi avut vreo hibă descoperită de atenții recrutori ruși și să-l atragă la colaborare, folosindu-l drept trâmbițaș de serviciu pentru transmis mesaje sunătoare pe placul luiPutin. Excelența sa, domnul Pettit, are un suficient bagaj de cunoștințe, unele fabricate minunat, din care să extragă acele mesaje care să provoace zâzanie între două românii ultrasensibile când vine vorba de istoria lor comună. Ilustrul diplomat a creat o falie vizibilă și de pe Lună între cele două țări românești, precum și proteste publice în fața ambasadelor de la Chișinău și București. Neîndoielnic, printre protestatari, strecurându-se și alți agenți de influență, dintre sutele lăsați de sovietici la București, care să amplifice mesajul diplomatului american. De aici, textul său a fost rostogolit de presa internațională, care, multiplicându-l a mărit vâlvătaia focului manipulator, turnând cele mai volatile și incandescente comentarii pe toate televiziunile cu scopul de a eroda relațiile dintre România și marele său partener strategic de la Washington. Noi, românii, nu avem capacitatea diplomatică și de intelligence necesare pentru a reacționa, căci nu avem nici oameni și nici structuri în stare să construiască o replică solidă și serioasă. Rușii controlează toate sinapsele de conducere politică din Tara Mioriței și conduita acestora este dirijată din centrele de comandă rusești cu subtilitate, cu succes și cu eficiență maximă.
Din nou România este prinsă în jocul marilor puteri. Ea a uitat repede toate experiențele istorice dureroase cu privire la aceste jocuri și iat-o, din nou, în fața altor încercări mai nepregătită că oricând. Cei ce l-au ucis pe Antonescu și Ceauşescu pentru vederile lor naționaliste și dorința lor de a crea o Românie puternică au sfârșit sub gloanțele trădării la porunca acelorași păpușari care infestează, cu influența lor nefastă, prezentul și viitorul nostru.
Reacția decidenților impotenți de la București, în fața unei asemenea declarații, neîndoielnic provocatoare, nu va fi auzită de poporul ignorant, pentru că la vârfurile deciziei strategice s-au instalat, sau au fost instalați, lașii cei mai de preț și mai de invidiat ai acestui neam rămas fără păstori.
Trăim din plin un Război informațional care operează cu un cumul de acţiuni specifice întreprinse în scopul obţinerii superiorităţii informaţionale de către cei ce-l inițiază. Suntem martorii desfășurării puterii de luptă a televiziunii globale, a radioului digital și a internetului. Aceste arme de luptă curate și nonletale au schimbat radical conceptul de război. Războiul informațional este mai puţin violent, dar extrem de insidios și perfid, fiind vorba de folosirea televiziunii în scop de confruntare pentru influenţarea voinţei unei naţiuni, prin acțiuni de persuasiune, schimbând milioanelor de privitori și ascultători părerea asupra realităţii, influenţarea proceselor decizionale, crearea unei false atmosfere de nelinişte ori de prea mare încredere, manipularea informaţională a populaţiei. Adică este exact ce s-a întâmplat pe spațiul de dislocare al celor două Românii.
Kremlinul a început cu folosirea jurnaliştilor în scopul ducerii războiului media, organizând redacțiile într-o adevărată „mașină de luptă mediatică”. Practica folosirii resurselor informaționale mediatice constituie pentru Rusia o armă de succes în desfășurarea conflictelor de tot felul. Rușii folosesc coloanele mass-media pentru falsificarea realităţii, în consonanță cu interesele şi ideologia lor, promovate de ziariştii cei mai buni şi mijloacele de comunicare ce se constituie în surse toaletate de informare „obiectivă” şi „corectă” a lumii. Rușii ne-au avertizat de mult că forțele sale informaționale se află într-o stare de beligeranță cu noi. Și dacă informaţia este lansată pe câmpul confruntării, atunci ea este considerată „informaţie de luptă”. Ştirile de presă, prin modul de lansare și prelucrare, devin arme de luptă curate şi lovesc ţinta cu gloanțe de argint, fără prea mari eforturi. Diplomatul soldat american cu loialitatea divizată , James Pettit, exact asta a făcut.
Spațiul public al celor două Românii s-a incendiat atât de tare, că mai să ajungă la incandescență. Gazul uimitor de volatil și cu mare coeficient de ardere l-a constituit cuvintele extrem de bine articulate și „dezinteresat” rostite cu viză directă asupra locuitorilor celor două state românești de către ambasadorul SUA la Chișinău, excelența sa, domnul James D. Pettit. Acest lichid inflamabil a fost turnat peste sufletul încercat al tuturor românilor cu ocazia nepotrivitului interviu acordat postului TV Moldova 1 într-o zi memorabilă pentru românii din stânga Prutului – Ziua Independenţei Republicii Moldova.
James D. Pettit a afirmat „nevinovat” și de pe poziția unui diplomat aparținând unei țări cu gusturi imperial-globale (mândra democrație americană dă semne de oboseală) și cu statut de superputere mondială, că,,Alăturarea României nu este o alegere practică şi nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici în Moldova”. Și, în același registru, domnul ambasador mai trimite și alte proiectile incendiare de genul; ,,Moldova nu este România”, sau ,,Moldova își are propria ei istorie”. Emite propria-i judecată savantă cum că ,,Este important ca moldovenii să se recunoască a fi moldoveni, o națiune aparte” și că,,Moldova este țară multietnică”.
Ipotetic vorbind, ambasadorul american în R. Moldova ar putea fi folosit de ruși ca resursă de luptă în războiul informațional extins pentru că zicerile sale au greutate diplomatică, deși sunt copie trasă la indigo după teoriile doctrinarilor ruși care au creat o limbă „moldovenească” în Moldova Sovietică, precum și o „conștiință națională” moldovenească. În perioada ocupației sovietice s-a introdus scrierea limbii române cu caractere slave și s-au străduit, mult și bine, celovecii Imperiului Roșu, în perioada Moldovei ocupate, să inițieze cel mai mare și lung furt lingvistic, etnic, religios și social din arealul celor două Românii spre a-i ține pe oameni divizați. Ceea ce s-a întâmplat și se continuă și azi, iată, cu sprijinul diplomației americane.
Agenții Moscovei au dorit să procedeze la sovietizarea României după aceleași reguli imperiale și să ne falsifice istoria. Au găsit un năimit istoric evreu, Mihail Roller, născut în Buhuşi, unul dintre principalii ideologi ai stalinismului în România. Și n-a reușit, păcătosul.
Declarațiile diplomatului american a șocat o națiune alcătuită din peste 25 de milioane de români și a lovit cu bocancii săi americani bătuți pe talpă cu ținte cazone, orgoliul acestui neam a cărei istorie o întrece de câteva ori pe cea a poporului său, alcătuit din coloniști și imigranți. Ne pare rău că trebuie să vă spunem, domnule ambasador, că poporul american încercă de vreo trei secole, pe toate căile, să-și definească o identitate etnică, o cultură și o solidaritate de neam. Sunt greu, dacă nu imposibil de definit aceste trăsături într-o țară, semănând cu un uriaș creuzet multietnic și multicultural, o țară cu un popor fără rădăcini și fără istorie veche, cel puțin în comparație cu cea a românilor. Singurii cetățeni americani care se pot lăuda, ca și românii, cu lunga lor istorie sunt triburile de indienii americani nativi, deposedați de pământurile lor de către grupurile de pistolari în goana lor după aventuri, aur, femei, glorie și onoare. Așadar, democrația americană s-a construit cu calul și pistolul coloniștilor europeni, deveniți peste noapte cowboy.
Sub deviza cinică a democrației americane „un indian bun este un indian mort”, față de un popor tribal așezat pe pământ american din timpuri imemoriale au dispărut circa 60.000.000 de amerindieni. Unele statistici americane ne arată că, în prezent, numărul indienilor supravieţuitori se ridica la circa trei milioane. Cam câți români, neaoși, mai sunt, trăitori, în Basarabia Română.
Conform aceluiași slogan criminal au procedat țarii ruși și urmașii lor cominterniști cu populația românească din Moldova de peste Prut. Comportamentul marilor puteri a fost și rămâne cel al conchistadorilor.
Ca și imperialiștii americani, cei ruși au distrus zeci de limbi şi de tradiţii culturale străvechi în acest proces de creare a omului nou – homo sovieticus – pe un areal de dominație imens.
Poporul, așa-zis, moldovean, alături de cel român a fost unul și același de veacuri, recunoscând acest lucru mari istorici apuseni și ruși consacrați, acest popor a trăit sub trei imperii și nu a pierit, fiind „blestemat” să se unească, în ciuda opintelilor unor ambasadori de ocazie, bolnavi de loialitate divizată și trecuți cu întreaga conștiință de partea imperiului cu care SUA a intrat într-un calambur conflictual din care va ieși, sau cu ideile lui Putin, ori rău șifonat și cu poziția de lider în Pacific pierdută.
Probabil că Statele Unite, partenerul nostru strategic cel mai important pe domeniul securității statale, a ajuns la o înţelegere cu Rusia, peste capul nostru (și nu este prima dată), în privinţa R.Moldova. Aranjamente de acest gen s-au mai făcut în istoria recentă. Cele de la Ialta nu s-au uitat. Regele nostru „abdicat” , Mihai, după război a dat o fugă în America să explice mai marilor lumii de la Washington că noi românii nu merităm a fi abandonați. A explicat că România a făcut mari eforturi de război care a adus pacea lumii mai aproape cu circa șase luni.
Mister James D. Pettit, bun cunoscător al limbii ruse, cu șederile sale la Moscova ce însumează mai bine de zece ani, s-a autodeterminat să iubească și să-și apropie cultura și obiceiurile acestui brav popor slav euroasiatic, alături de distinsă sa doamnă, Nancy Bikoff Pettit, soție și vorbitoare de limbă rusă, numită, și ea, ambasador în Letonia încă din anul 2015. Doi ambasadori, soț și soție, trimiși la post în țări foste comuniste, învecinate cu cele două capete de pod al Rusiei: Kaliningrad și Transnistria. Acestea sunt atent și inteligent plantate de către strategii ruși la fereastra de est a Europei.
Ce bine ar fi fost dacă distinsul ambasador ar fi condamnat, pe timpul interviului domniei sale, cu mânie occidentală, Pactul Ribbentrop – Molotov și ar fi recomandat, în termeni eufemistico-diplomatici, marii puteri răsăritene, să uzeze de toate pârghiile puterii sale politice spre a da semnalul reunificării românilor așa cum Elțân l-a dat fanfarei germane de la Berlin și i-a reunificat pe nemții care au incendiat Europa de două ori în secolul trecut.
Unele surse indică faptul că Departamentul SUA ar fi auzit de trăsnaia diplomatică făcută de supusul său diplomat de carieră la postul din R. Moldova, dar nu au oferit plângăcioșilor români nicio explicație, ei fiind îndrumați spre împricinatul diplomat de unde să ceară explicații legate de declarația sa bolnăvicioasă. Pilat din Pont are urmași bine educați și bine situați la vârful diplomației americane.
Trebuie salutată inițiativa „istorică” a oportunistul liberal Tăriceanu, fratele geamăn politic al lui Guță Tătărescu, mângâiat de Stalin să facă parte din guvernul Petru Groza, de a îndeamna celelalte partide să ia poziție față de politica americană la Chișinău. Adică, vezi Doamne, să-i tragă la și de răspundere pe politicieni pentru a așeza țărișoara noastră, dragă, într-o poziție de ostilitate față de partenerul nostru strategic de peste Atlantic. Se pare, că tot de pe la Moscova îi vin ideile senatorului cu cinci neveste.
Ce să deducem din aceste declarații care au emoționat întreaga lume românească, decât faptul că Rusia are o diplomație de excepție, că și-au cultivat suficient de bine gorniștii pentru minciunile lor media, mulți dintre ei aleși din rândurile colaboratorilor inamici.
Domnule ambasador, țările lumii cu drapele „atârnate” la ONU, circa două sute la număr, nu se pre iubesc între ele, dar majoritatea dintre acestea au început să nu mai privească America și poporul său cu ochi buni, chiar să o urască, deoarece democrația țării domniilor voastre, exersată aproape două secole și jumătate, a pornit într-un derapaj sinistru către tiranie.
Nu o spun eu, ci comportamentul trimișilor SUA în toată lumea și vorbele lor rabinice, uneori, aruncate pe canalele televiziunii globale, care vorbe au devenit și rămân tot mai corozive și arogante, așa cum este politica externă americană a ultimelor decenii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu