Doar SCENARII? Pe bune?! Crapă România?

http://www.comisarul.ro/articol/doar-scenarii-pe-bune!-crapa-romania_836492.html

După ce mi-au ajuns la urechi trei opinii diferite în mai puțin de o săptămână, privind pericolul spargerii României, am decis să scriu despre asta. Cineva lansează astfel de scenarii, cred că știu și cine, cred că știu și de ce, scrie Moise Guran pe Blogul său, Biziday.ro. Având de acum și eu o oarecare vârstă în presă, să vă mărturisesc înainte de toate că scenariile privind spargerea României revin în discuția publică la intervale regulate de timp. Un jurnalist/analist onest nu se grăbește să publice așa ceva, mai ales că, dacă ar exista într-adevăr un astfel de plan, el ar fi foarte greu de documentat/dovedit. Dar pentru că unele televiziuni sperie pensionarii cu astfel de marote, am decis să reacționez eficient. 

Mai întâi câteva premise de ordin militar și strategic

România este țară membră NATO, apărată inclusiv de un scut anti-rachetă. Strategia Națională de Apărare este așadar integrată, dar hai să facem abstracție de asta. Apărarea unei țări ca a noastră se bazează pe un principiu care spune că nu poți opri o putere de dimensiuni ca Rusia/URSS dacă se decide să te invadeze, dar îi poți provoca atât de multe daune încât, știind asta, riscul să te invadeze scade. Nu intru în detalii privind modul în care se face un astfel de plan de apărare, că nu sunt expert militar, dar ceea ce știu este că doctrina de Apărare a României se bazează pe un astfel de plan încă de prin anii 60. Azi tehnologia este diferită, dar, ca să facem o paralelă, probabil nici Rusia nu va putea invada Ucraina dacă, să zicem, Ucraina ar avea (și probabil deja are) suficiente arme anti-tanc. Am ales acest exemplu pentru că tot de arme anti-tanc se plângea și Armata Română în Al Doilea Război Mondial. Rețineți doar ideea că invazia clasică, terestră, e depășită, face ravagii de ambele părți, deci un invadator care ar dori să spargă în bucăți o națiune ar căuta înaintea unei invazii alte soluții. Așa a apărut ideeaRăzboiului Hibrid. Care are mai multe faze.

Războiul din interior

Așadar în zilele noastre România nu mai poate fi spartă în urma unei invazii, mai ales că suntem mebri NATO, avem serviciu de poliție aeriană NATO, avem scut și alte chestii la care nu mă pricep și asupra cărora nu insist. Un rapt extern este improbabil.

Ca să fim siguri că am înțeles cu toții, conceptul de Război Hibrid nu se referă la desantul unor omuleți verzi, așa cum am văzut în Crimeea.Aceea tot invazie este, faza ultimă la care se ajunge prin războiul hibrid. Până acolo este nevoie de provocarea unor tensiuni în interiorul națiunii și acesta este motivul pentru care unii analiști includ atacul propagandisc în strategia de declanșare a războiului hibrid.

Faza în care își fac apariția trupele străine (omuleții verzi) este precedată de provocarea unor răscoale interne, fie prin încurajarea separatismului, a urii interetnice, de clasă, sau de orice altfel, inclusiv a urii politice sau a celei religioase. Motivul nu contează,efectul urmărit este crearea unei falii în societate care să o tulbure până la faza în care poate fi manipulată către o ruptură. Acesta este motivul pentru care orice om sănătos la cap, chiar naționalist fiind (cum și eu mă consider) nu va aproba niciodată o extremă naționalistă.

Cum te aperi de un război hibrid? Ajungem și acolo, aveți răbdare, dar n-ar strica, până atunci, să citiți ce scriam în 2014, despre rețelele de socializare și modul în care acestea pot fi folosite pentru inducerea stării de panică, a neliniştilor şi psihozelor colective şi chiar şi pentru stimularea neîncrederii în valorile naţionale.

Când apar zvonurile despre spargerea României?

Păi primul de acest fel din istoria recentă a fost lansat chiar de Nicolae Ceaușescu, în zilele Revoluției. A fost Revoluția din 1989 un război hibrid?Probabil că da, istoricii Revoluției arată cel mai des că evenimentele din 1989 au avut toate componentele acestuia, mai puțin faza invaziei efective. A eșuat respectivul război dacă România a rămas totuși în aceleași granițe? Cred că da (și se poate discuta mult pe această temă) dar cu mult noroc. Prețul plătit de națiunea noastră a fost rămânerea în sfera de influență a URSS/Rusiei, întârzierea intrării în NATO și în UE. A urmărit războiul hibrid declanșat mult înainte de 1989 spargerea României? Posibil, nu sunt sigur.

Din fericire, dezmembrarea URSS a trimis Rusia într-un deceniu de derută ce a permis expansiunea NATO inclusiv în România. Nu și în Ucraina, unde Rusia a fost nevoită să acționeze precipitat, după căderea intempestivă a regimului satelit – Ianukovici, printr-un rapt teritorial.

În fine, depășim momentul, aveam 16 ani la Revoluție și tot ce știu, știu din cărți de istorie. Problema este că de atunci tot aud astfel de lucruri și, de la o vreme, scenariile au devenit cusute cu frânghie.

De o amenințare privind dezmembrarea nației noastre eu am mai auzit prin 1996 (eram tânăr jurnalist) când România ar fi trebuit să facă un complex contract de achiziție al unor elicoptere de atac, privatizând cu americanii de la Bell uzinele IAR Brașov. Apoi am mai auzit la mineriadele din 1998/1999 și, imediat după aceea, la momentul în care Rusia n-a putut survola România pentru a trimite trupe în Kosovo.

În anul electoral 2000 când ascensiunea extremismului pe efectele crizei economice abia încheiate aproape că l-a făcut pe Vadim președinte, am auzit foarte des că țara noastră urmează să fie spartă și că vom pierde Ardealul. După care a câștigat omul rușilor alegerile și am auzit mult mai rar.

În anii 2000 planeta a intrat în era terorismului, avea alte preocupări decât spargerea României, noi am intrat în NATO, nouă ani consecutivi de creștere economică, oricum o fi fost ea, au schimbat preocupările oamenilor, s-au mai schimbat generațiile, au venit altele care preferau poate să mănânce gulaș în loc de unguri pe pâine, s-o mai fi estompat și rusofobia noastră, nu știu.

După care a venit criza și iar am început să aud povești despre spargerea României. La tăierea salariilor bugetarilor, apoi, prin 2012, la dezbaterile eșuate despre înlocuirea județelor cu regiuni, iar de prin toamna trecută tot aud că România urmează să fie spartă, pe măsură ce DNA-ul devine tot mai eficient în descoperirea unor afaceri în care au fost implicați oameni din sfera siguranței naționale. Foști consilieri prezidențiali, oameni de afaceri cu legături documentate cu fosta Securitate, miniștri, șefi de partide, în fine… de câte ori cade câte un nod din ăsta al păienjenișului mafiot, se mai trezește câte un mare analist de politică externă să spună că nu ne prinde 2018 cu țara întreagă.

Ce e adevărat și ce nu este?

Nimeni nu poate ști cu exactitate imediat. Abia istoricii reușesc, de cele mai multe ori după decenii, alteori nici atunci, să adune dovezi privind o acțiune de amploarea destructurării unui stat. Dar, dacă astfel de conspirații ajung la urechile unui jurnalist, ele au fost menite să ajungă. Serviciile secrete, românești sau străine, nu sunt atât de proaste încât să piardă pe bune astfel de lucruri. Cel mai probabil, tot ele sunt cele care le și concep, le și lansează. Dar un jurnalist responsabil nu le propagă.

Ceea ce știm cu siguranță este că

1. Rusia finanțează într-adevăr o propagandă anti-europeană, inclusiv în România DAR penetrarea ei în media main-stream de la noi este mai degrabă accidentală, cauzată fie de slaba pregătire a jurnaliștilor din România (incluzând aici goana după audiență) fie de vulnerabilitatea financiară a trusturilor de presă. Propaganda este mult mai eficientă însă pe rețelele sociale.

2. Revizionismul maghiar există, dar este departe de a fi un fenomen de masă. Paradoxul acestui revizionism este că mai des maghiarii din România (din marile orașe) se consideră români, în timp ce secuii (Secuimea este o zonă mai rurală și mai săracă) se consideră maghiari. Impresia mea a fost că SRI controlează bine aceste mișcări, ceea ce nu exclude însă folosirea sa chiar de către anumiți oameni din SRI, în principal pentru atingerea unor scopuri politice, ale lor sau ale altora. Rețineți însă aspectul legat de sărăcie și bogăție, căci acesta chiar contează când vorbim de pace și integrare etnică.

3. Mișcările anti-sistem (anarhiste) sunt o glumă deocamdată, ceea ce nu înseamnă că uneori iresponsabilitatea oamenilor politici riscă să amplifice astfel de mișcări, prin încercarea cinică de canalizare și folosire politică a unor tulburări sau nemulțumiri sociale. Chiar în această toamnă vom asista probabil la o escaladare a unor partide extremiste, dar impresia mea este că cel puțin o parte a acestora reprezintă creații ale partidelor clasice (PSD și PNL) pentru capturarea unei părți limitate a electoratului în scopul acumulării de locuri în Parlament prin sateliți. Voi reveni mâine cu un material despre aceste mișcări, că deja sunt distractive. Să nu-l ratați, că va fi funny!

4. Frații masoni, Bildelberg, conspirații mondiale ce-i asupresc pe dacii care au fost strămoșii romanilor, aceste înțelegeri, presupunând că există, au o influență limitată. Istoria a dovedit că în numeroase momente defavorabile țării noastre, în complicatul moment 1866, sau la Berlin în 1878, sau la Paris în 1919, sau chiar mai recent, în 1968 sau chiar după Malta din 1989, deciziile suprastatale defavorabile României pot fi depășite de români. Cu condiția unei coerențe naționale, pe care n-am mai avut-o de exemplu în în perioada inerbelică și care ne-ar fi permis să evităm și Diktatul de la Viena, dar și pierderea Basarabiei. Poate o să scriu într-un weekend viitor și despre asta.

5. Corupția a fost, este și probabil va rămâne cea mai mare vulnerabilitate a statului român, de la înființarea sa în 1859 și până astăzi. Nimic nu poate amenința mai mult integritatea teritorială a României decât capturarea (cu bani, cum altfel?) a unor responsabili politici. În acest sens, activitatea DNA din ultimii ani probabil că a redus imens riscurile de securitate națională. Nu e funny că acum cineva încearcă să ne convingă de faptul că de câte ori cade câte o Udrea, un Oprea, un Ponta apare un risc de dezintegrare al României? Sau că fără baronii județeni ne iau ungurii Ardealul? Măi, să fie!

Cât despre vulnerabilitățile reale…

Acestea țin exact de incapacitatea noastră de a simți și acționa ca o națiune, iar nu ca un popor. Altfel spus, doar cimentarea unui set de valori dincolo de care nu-ți mai pasă nici de politică, nici de greutățile de zi cu zi, nici chiar de interesul tău personal imediat, abia acea cristalizare scoate un stat național în afara riscului de dezintegrare.

Pentru asta avem nevoie de niște decenii de educație eficientă (iar nu de îndoctrinare), de niște decenii de exercițiu al libertăților democratice, de o perspectivă națională pozitivă care să ne redea respectul de sine, incluzând aici și creșterea prosperității.

Sună simplu, dar evident că nu este.

Ne-ar ajuta mult să scoatem de exemplu Învățământul din comunism, inclusiv printr-o reformă curiculară, ne-ar ajuta să gândim autostrăzile în termeni de creare de locuri de muncă și de dezvoltare a unor zone defavorizate (acolo apar mai des riscuri centrifugale, indiferent că vorbim de Covasna, de Vaslui sau de Mehedinți), ne-ar ajuta să folosim religia ca pe un element cultural integrator, iar nu conservativ-separator de valori europene sau chiar inter-românești (e o dihonie în interiorul BOR acum, ceva de speriat).

Cam astea sunt lucrurile despre care probabil toți suntem de acord că ne-ar da o mai mare coerență națională și, de fapt, aceasta, coerența, este singura care poate păzi cu adevărat integritatea României ca stat.

Dacă ar fi să sintetizez acest lung articol în zece rânduri, v-aș spune așa…

Nu cred că există un pericol militar extern care să poată sparge România, dar avem într-adevăr vulnerabilități interne, pe care va mai dura să le rezolvăm. Asta cere timp, schimbarea unor generații, a unor mentalități și cimentarea unor valori. Totuși, cel mai des când auziți pe la televizor sau în altă parte despre pericolul unui rapt teritorial asupra României, asistați la o lansare dinspre un serviciu secret. Care n-ar fi făcut lansarea (indiferent că există sau nu o amenințare concretă) dacă nu i-ar fi folosit la ceva. Revin pe această temă!

Capcana ambasadorului James D. Pettit

http://www.ziuaveche.ro/opinie/capcana-ambasadorului-james-d-pettit-282691.html/

Se numește în diplomație, precum și în spionaj boala loialității divizate. Aceasta capcană apare la diplomații de carieră, fie atunci când sunt uitați la post de către autoritățile statului care l-au trimis în misiune, fie când se apropie, din considerente personale,  de cultura, de limba și tradițiile poporului statului acreditar, aceste ipostaze, contribuind la diminuarea loialității față de țara de origine.

Boala asta nedureroasă își găsește de multe ori tratamentul în farmacia serviciilor de intelligence a țării gazdă și constituie un factor de risc major pentru diplomații lipsiți de prevederea și de siguranța misiunii pentru care au fost trimiși la post. Serviciile de contrainformații ale statului gazdă au grijă să-l cultive pe „bolnavul diplomat”, să-i găsească acele slăbiciuni oportune pentru a fi recrutat, firește după studii și analize îndelungate efectuate de specialiști de clasă. Rușii sunt neîntrecuți în această materie, agenții lor fiindinfiltrați pentru a acționa ca spioni în interiorul unui serviciu de informaţii, al unei instituţii sau organizații importante,  pentru a culege informații de valoare pentru Mama Rusia.

În general, modelele de recrutare sunt de trei naturi: ideologice/religioase, bani și șantaj. Prin combinațiile celor trei se pot obține o multitudine de alte modele în baza cărora să se recruteze  cei mai buniiagenți ale căror calităţi îi recomandă pentru a fi acceptați în reţelele de spionaj și obligatoriu, aceștia trebuie să se afle pe poziţii de vârf, lângă decidenții cei mai mari, pentru a avea acces la informaţii importante din domeniile politice, economice științifice, militare, etc.

Rușii sunt maeștrii neîntrecuți în recrutări de agenți. De exemplu,colonelul Alfred Redl, şeful statului major al Corpului 8 de armată austro-ungar, recrutat pentru că era homosexual, a oferit planurile de mobilizare ale austro-ungarilor armatei țariste. Celebrul Richard Sorge a spionat pentru Uniunea Sovietică  în timpul celui de al II-lea Război Mondial în Japonia, ca jurnalist, fizicianul german Klaus Fuchs, a lucrat pentru ruși, soții Julius și Ethel Rosenberg (condamnați la moarte în 1953 de către americani), au furat secretul bombei atomice americane și l-au predat lui Stalin, Aldrich Hazen Ames, ofiţer CIA, arestat în 1994 pentruspionaj în favoarea Uniunii Sovietice, a fost dovedit a fi unul dintre cei mai mari spioni ai Moscovei, din timpul Războiului Rece, sunt doar câțiva dintre foarte mulți alții la fel de celebrii.  

Să nu uităm cazul Mihail Moruzov, capul serviciilor secrete românești dintre cele două războaie mondiale, încondeiat de unii autori români filoruși, pe nedrept, ca fiind cel mai mare spion român. Acest taciturn al intelligence-ului românesc antebelic, fără instrucție școlară deosebită, omul cu simțăminte rusești indiscutabile, a cochetat fără știința regelui play boy, Carol I, atât cu nemții cât și cu rușii oferindu-le ambelor părți informații de primă mână despre situația României la anul fatidic 1940. În trei luni consecutive al acelui an (iunie, iulie şi august) românii au pierdut Basarabia, Ținutul Herța, Nordul Bucovinei, inima Ardealului şi Cadrilaterul. Unele teritorii nerecuperate nici azi, cum este cazul Basarabiei, despre care diplomatul cu pricina vorbește în dodii pentru că probabil așa i s-a ordonat să spună, aducând puncte albe gratuite rușilor ocupanți.

Posibil ca diplomatul îndrăgostit de limba şi cultura rusă să fi avut vreo hibă descoperită de atenții recrutori ruși și să-l atragă la colaborare, folosindu-l drept trâmbițaș de serviciu pentru transmis mesaje sunătoare pe placul luiPutin. Excelența sa, domnul Pettit, are un suficient bagaj de cunoștințe, unele fabricate minunat, din care să extragă acele mesaje care să provoace zâzanie între două românii ultrasensibile când vine vorba de istoria lor comună. Ilustrul diplomat a creat o falie vizibilă și de pe Lună între cele două țări românești, precum și proteste publice în fața ambasadelor de la Chișinău și București. Neîndoielnic, printre protestatari, strecurându-se și alți agenți de influență, dintre sutele lăsați de sovietici la București,  care să amplifice mesajul diplomatului american. De aici, textul său a fost rostogolit de presa internațională, care, multiplicându-l a mărit vâlvătaia focului manipulator, turnând cele mai volatile și incandescente comentarii pe toate televiziunile cu scopul de a eroda relațiile dintre România și marele său partener strategic de la Washington. Noi, românii, nu avem capacitatea diplomatică și de intelligence necesare pentru a reacționa, căci nu avem nici oameni și nici structuri în stare să construiască o replică solidă și serioasă. Rușii controlează toate sinapsele de conducere politică din Tara Mioriței și conduita acestora este dirijată din centrele de comandă rusești cu subtilitate, cu succes și cu eficiență maximă.

Din nou România este prinsă în jocul marilor puteri. Ea a uitat repede toate experiențele istorice dureroase cu privire la aceste jocuri și iat-o, din nou, în fața altor încercări mai nepregătită că oricând. Cei ce l-au ucis pe Antonescu și Ceauşescu pentru vederile lor naționaliste și dorința lor de a crea o Românie puternică au sfârșit sub gloanțele trădării la porunca acelorași păpușari care infestează, cu influența lor nefastă, prezentul și viitorul nostru.

Reacția decidenților impotenți de la București, în fața unei asemenea declarații, neîndoielnic provocatoare, nu va fi auzită de poporul ignorant, pentru că la vârfurile deciziei strategice s-au instalat, sau au fost instalați, lașii cei mai de preț și mai de invidiat ai acestui neam rămas fără păstori.

Trăim din plin un Război informațional care operează cu un cumul de  acţiuni specifice întreprinse în scopul obţinerii superiorităţii informaţionale de către cei ce-l inițiază. Suntem martorii desfășurării puterii de luptă a televiziunii globale, a radioului digital și a internetului. Aceste arme de luptă curate și nonletale au schimbat radical conceptul de război. Războiul informațional este mai puţin violent, dar extrem de insidios și perfid, fiind vorba de folosirea televiziunii în scop de confruntare pentru influenţarea voinţei unei naţiuni, prin acțiuni de persuasiune, schimbând milioanelor de privitori și ascultători părerea asupra realităţii,  influenţarea proceselor decizionale, crearea unei false atmosfere de nelinişte ori de prea mare încredere,  manipularea informaţională a populaţiei. Adică este exact ce s-a întâmplat pe spațiul de dislocare al celor două Românii.

Kremlinul a început cu folosirea jurnaliştilor în scopul ducerii războiului media, organizând redacțiile într-o adevărată „mașină de luptă mediatică”. Practica folosirii resurselor informaționale mediatice constituie pentru Rusia o armă de succes în desfășurarea conflictelor de tot felul. Rușii folosesc coloanele mass-media pentru falsificarea realităţii, în consonanță cu interesele şi ideologia lor, promovate de ziariştii cei mai buni şi mijloacele de comunicare ce se constituie în surse toaletate de informare „obiectivă” şi „corectă” a lumii.  Rușii ne-au avertizat de mult că forțele sale informaționale se află într-o stare de beligeranță cu noi. Și dacă informaţia este lansată pe câmpul confruntării, atunci ea este considerată „informaţie de luptă”. Ştirile de presă, prin modul de lansare și prelucrare, devin arme de luptă curate şi lovesc ţinta cu gloanțe de argint, fără prea mari eforturi. Diplomatul soldat american cu loialitatea divizată , James Pettit, exact asta a făcut.

Spațiul public al celor două Românii s-a incendiat atât de tare, că mai să ajungă la incandescență. Gazul uimitor de volatil și cu mare coeficient de ardere l-a constituit cuvintele extrem de bine articulate și „dezinteresat” rostite cu viză directă asupra locuitorilor celor două state românești de către ambasadorul SUA la Chișinău, excelența sa, domnul James D. Pettit. Acest lichid inflamabil a fost turnat peste sufletul încercat al tuturor românilor cu ocazia nepotrivitului interviu acordat postului TV Moldova 1 într-o zi memorabilă pentru românii din stânga Prutului – Ziua Independenţei Republicii Moldova.

James D. Pettit a afirmat „nevinovat” și de pe poziția unui diplomat aparținând unei țări cu gusturi imperial-globale (mândra democrație americană dă semne de oboseală) și cu statut de superputere mondială, că,,Alăturarea României nu este o alegere practică şi nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici în Moldova”. Și, în același registru, domnul ambasador mai trimite și alte proiectile incendiare de genul; ,,Moldova nu este România”, sau ,,Moldova își are propria ei istorie”. Emite propria-i judecată savantă cum că ,,Este important ca moldovenii să se recunoască a fi moldoveni, o națiune aparte” și că,,Moldova este țară multietnică”.

Ipotetic vorbind, ambasadorul american în R. Moldova ar putea fi folosit de ruși ca resursă de luptă în războiul informațional extins pentru că zicerile sale au greutate diplomatică, deși sunt copie trasă la indigo după teoriile doctrinarilor ruși care au creat o limbă „moldovenească” în Moldova Sovietică, precum și o „conștiință națională” moldovenească. În perioada ocupației sovietice s-a introdus scrierea  limbii române cu caractere slave și s-au străduit, mult și bine, celovecii Imperiului Roșu, în perioada Moldovei ocupate, să inițieze cel mai mare și lung furt lingvistic, etnic, religios și social din arealul celor două Românii spre a-i ține pe oameni divizați. Ceea ce s-a întâmplat și se continuă și azi, iată, cu sprijinul diplomației americane.

Agenții Moscovei au dorit să procedeze la sovietizarea României după aceleași reguli imperiale și să ne falsifice istoria. Au găsit un năimit istoric evreu, Mihail Roller,  născut în Buhuşi, unul dintre principalii ideologi ai stalinismului în România. Și n-a reușit, păcătosul.

Declarațiile diplomatului american a șocat o națiune alcătuită din peste 25 de milioane de români și a lovit cu bocancii săi americani bătuți pe talpă cu ținte cazone, orgoliul acestui neam a cărei istorie o întrece de câteva ori pe cea a poporului său, alcătuit din coloniști și imigranți. Ne pare rău că trebuie să vă spunem, domnule ambasador, că poporul american încercă de vreo trei secole, pe toate căile, să-și definească o identitate etnică, o cultură și o solidaritate de neam. Sunt greu, dacă nu imposibil de definit aceste trăsături într-o țară, semănând cu un uriaș creuzet multietnic și multicultural, o țară cu un popor fără rădăcini și fără istorie veche, cel puțin în comparație cu cea a românilor. Singurii cetățeni americani care se pot lăuda, ca și românii, cu lunga lor istorie sunt triburile de indienii americani nativi, deposedați de pământurile lor de către grupurile de pistolari  în goana lor după aventuri, aur, femei, glorie și onoare. Așadar, democrația americană s-a construit cu calul și pistolul  coloniștilor europeni, deveniți peste noapte cowboy.

Sub deviza cinică a democrației americane „un indian bun este un indian mort”, față de un popor tribal așezat pe pământ american din timpuri imemoriale au dispărut circa 60.000.000 de amerindieni. Unele statistici americane ne arată că, în prezent, numărul indienilor supravieţuitori se ridica la circa trei milioane. Cam câți români, neaoși, mai sunt, trăitori, în Basarabia Română.

Conform aceluiași slogan criminal au procedat țarii ruși și urmașii lor cominterniști cu populația românească din Moldova de peste Prut. Comportamentul marilor puteri a fost și rămâne cel al conchistadorilor.

Ca și imperialiștii americani, cei ruși au distrus zeci de limbi şi de tradiţii culturale străvechi în acest proces de creare a omului nou – homo sovieticus – pe un areal de  dominație imens.

Poporul, așa-zis, moldovean, alături de cel român a fost unul și același de veacuri, recunoscând acest lucru mari istorici apuseni și ruși consacrați, acest popor a trăit sub trei imperii și  nu a pierit, fiind „blestemat” să se unească, în ciuda opintelilor unor ambasadori de ocazie, bolnavi de loialitate divizată și trecuți cu întreaga conștiință de partea imperiului cu care SUA a intrat într-un calambur conflictual din care va ieși, sau cu ideile lui Putin, ori rău șifonat și cu poziția de lider în Pacific pierdută.

Probabil că Statele Unite, partenerul nostru strategic cel mai important pe domeniul securității statale, a ajuns la o înţelegere cu Rusia, peste capul nostru (și nu este prima dată),  în privinţa R.Moldova. Aranjamente de acest gen s-au mai făcut în istoria recentă.  Cele de la Ialta nu s-au uitat. Regele nostru „abdicat” , Mihai, după război a dat o fugă în America să explice mai marilor lumii de la Washington că noi românii nu merităm a fi abandonați. A explicat că România a făcut mari eforturi de război care a adus pacea lumii mai aproape cu circa șase luni.

Mister James D. Pettit, bun cunoscător al limbii ruse, cu șederile sale la Moscova ce însumează mai bine de zece ani, s-a autodeterminat să iubească și să-și apropie cultura și obiceiurile acestui brav popor slav euroasiatic, alături  de distinsă sa doamnă, Nancy Bikoff Pettit, soție și vorbitoare de limbă rusă, numită, și ea, ambasador în Letonia încă din anul 2015. Doi ambasadori, soț și soție, trimiși la post în țări foste comuniste, învecinate cu cele două capete de pod al Rusiei: Kaliningrad și Transnistria. Acestea sunt atent și inteligent plantate de către strategii ruși la fereastra de est a Europei.

Ce bine ar fi fost dacă distinsul ambasador ar fi condamnat, pe timpul interviului domniei sale, cu mânie occidentală, Pactul Ribbentrop – Molotov și ar fi recomandat, în termeni eufemistico-diplomatici, marii puteri răsăritene, să uzeze de toate pârghiile puterii sale politice spre a da semnalul reunificării românilor așa cum Elțân l-a dat fanfarei germane de la Berlin și i-a reunificat pe nemții care au incendiat Europa de două ori în secolul trecut.

Unele surse indică faptul că Departamentul SUA ar fi auzit de trăsnaia diplomatică făcută de supusul său diplomat de carieră la postul din R. Moldova, dar nu au oferit plângăcioșilor români nicio explicație, ei fiind îndrumați spre împricinatul diplomat de unde să ceară explicații legate de declarația sa bolnăvicioasă. Pilat din Pont are urmași bine educați și bine situați la vârful diplomației americane.

Trebuie salutată inițiativa „istorică” a oportunistul liberal Tăriceanu, fratele geamăn politic al lui Guță Tătărescu, mângâiat de Stalin să facă parte din guvernul Petru Groza,  de a îndeamna celelalte partide să ia poziție față de politica americană la Chișinău. Adică, vezi Doamne, să-i tragă la și de răspundere pe politicieni pentru a așeza țărișoara noastră, dragă, într-o poziție de ostilitate față de partenerul nostru strategic  de peste Atlantic. Se pare, că tot de pe la Moscova îi vin ideile senatorului cu cinci neveste.

Ce să deducem din aceste declarații care au emoționat întreaga lume românească, decât faptul că Rusia are o diplomație de excepție, că și-au cultivat suficient de bine gorniștii pentru minciunile lor media, mulți dintre ei aleși din rândurile colaboratorilor inamici.

Domnule ambasador, țările lumii cu drapele „atârnate” la ONU, circa două sute la număr, nu se pre iubesc între ele, dar majoritatea dintre acestea au început să nu mai privească America și poporul său cu ochi buni, chiar să o urască, deoarece democrația țării domniilor voastre, exersată aproape  două secole și jumătate, a pornit într-un derapaj sinistru către tiranie.

Nu o spun eu, ci comportamentul trimișilor SUA în toată lumea și vorbele lor rabinice, uneori, aruncate pe canalele televiziunii globale, care vorbe au devenit și rămân tot mai corozive și arogante, așa cum este politica externă americană a ultimelor decenii.

O filă din jurnalul Pisicuţului Veve Ponta

06:00. Aşa mă scol eu devreme, mi-a rămas obiceiul de când eram Prim-ministru şi mă trezeam cu noaptea-n cap, să văd ce i-a mai trecut lui Băsescu prin cap. Cafea nu beau, de fumat nu fumez şi nici vreo tărie nu trag dimineaţa, ca Băsescu. Zice Daciana că am rămas în continuare obsedat de Băsescu, de parcă aş fi fost vreodată. Ea e mai exagerată de felul ei, fetele seamănă cu taţii şi socru-meu şi-a ţintit singur oul cu puşca. Pentru mine a fost o exagerare să pretinzi că te-ai nimerit tu acolo, tot Partidul ştiind că nenea Adi l-a ochit din greşeală. S-a demonstrat mai târziu - dânsul e un prost ţintaş, când şi-a trimis Băsescu călăii să-l bage în cantonament. Cum ziceam, în locul altor ocupaţii de dimineaţă o să ies puţin să arunc la coş. Că la coşul Istoriei l-aş arunca pe Băsescu, dacă m-ar mai ţine genunchiul accidentat. Aoleu… de când n-am mai vorbit despre subiect, am şi uitat: care mă durea, stângul sau dreptul??

07:00. Nu mai sunt în formă, abia am băgat în coş vreo 7,4% dintre aruncări. O să mă antrenez intensiv, să ajung măcar la procentele dlui Iliescu când era tare ca Ştefan cel Mare. Acum iau un mic dejun frugal, să mai dau naibii jos din burta făcută ca Premier. Şi lumea crede că-i uşor să stai acolo, în videoconferinţe şi semnat ca primarul Iohannis, plus vorbit la telefon aproape nonstop. Realizează cineva cum e să fii Prim-ministrul lui Băsescu şi să tragi continuu apa când vorbeşti cu orele la telefoane?

09:00. Gata micul dejun, l-am terminat repede. M-a sunat Cati Andronescu să-mi dea ea vestea cea proastă: de azi mi-au confiscat iohanniştii titlul de doctor, pentru care au muncit atâta băieţii ăia drăguţi puşi de nenea Adi să conspecteze doctoratul. Chiar am vorbit cu unul dintre ei, rămas în relaţii excelente cu nenea Adi, şi mi-a confirmat treaba super făcută atunci: au avut grijă să ia cu clickul dreapta pe sărite şi amestecat, să nu arate a plagiat. De unde se poate lesne trage concluzia că-i o făcătură politică. Nu cred să-l fi dus capul pe Iohannis, tot Băsescu trebuie să-şi fi băgat coada de tartor.

10:00. Mi-au confirmat şi alţii la telefon că nu-i o glumă iohannistă, dacă aşa ceva o fi posibil: nu mai sunt doctor în Ştiinţe Juridice. Băi nene, mă enervează rău ăla al lui Cioloş de la Educaţie, îl pun la priorităţi pentru după alegerile din toamnă. Îl facem noi doctor la Pocraca, să-i conferenţieze acolo singurului băsist local - taurul comunal. Aş bea, de nervi, ceva tare, dacă n-aş şti că-i doar un pretext băsist; de-aia se dădea marinarul mereu nervos, să mai bea tot timpul ceva!

12:00. De două ore vorbesc fără pauze la telefon, mă sună toţi colegii să-şi exprime indignarea şi să mă încurajeze. Drăguţ din partea lor, deşi Dragnea văd că nu mă sună nici măcar să se prefacă supărat. Am aflat că-i la pescuit pe Dunăre, cu luntrea în care altădată inspectam noi tovărăşeşte inundaţiile. Ştiam eu că el visează să fie tras singur în barcă de popor, al naibii ex-băsist cu mustaţă de activist!

13:00. M-a sunat şi nenea Adi, fireşte. Ştie să consoleze omul ăsta un bărbat ca nimeni altul din Partid! A promis că-mi trimite, cu împrumut, tabloul lui Rembrandt "Lecţia de anatomie a doctorului Tulp". Foarte inspirată alegerea, aşa l-aş diseca eu pe Băsescu fără anestezie, că la cât anestezic a băgat în el o disecţie i s-ar părea poezie!

15:00. M-am gândit bine, o să contest decizia iohanniştilor la tribunal, Curtea Constituţională, CEDO şi Curţile lui Erdoğan, dacă nu i-o fi dat afară chiar pe toţi magistraţii lui băsişti care dau lovituri de Stat. Nu renunţ eu aşa uşor, cum am greşit când mi-am dat, pripit, demisia. Dar am vrut să apăr Bucureştiul de piromanul Iohannis, care intenţiona, cum mi-a spus mie Mireluş Palada, să incendieze tot dacă nu demisionez. Am spus mereu: atât timp cât sunt eu Prim-ministru, niciun cetăţean nu va fi bătut de jandarmi şi nimeni nu va lua foc fără aprobare de la PSD! Mă gândesc să cer, la procese, o despăgubire egală cu datoriile în milioane ale Partidului, să le plătesc apoi din banii mei şi să intru în Istorie ca dl Iliescu fără să plătească nimic.

16:00. Am mâncat, cu noduri, acum o să dorm puţin. Daciana a ieşit cu copiii, să mă lase singur şi să mă refac moralmente. Cred că Băsescu trage şi el la aghioase satisfăcut, după chilul de whiskey şi vestea anulării doctoratului. Ticălos om, eu în locul lui aş fi dat măcar un telefon la mişto, să-i spun că mâine păsărelele vor ciripi iar. Dar n-a avut niciodată simţ politic fără să-l sune Mutter Merkel, ca să-l asigure că-i refugiatul ei preferat şi o să-l cazeze înapoi la Cotroceni din garajul unde-l trimisese poporul prin referendum.

19:00. Hopa… tocmai m-a sunat Băsescu! A zis aşa: "Viorele, am avut mereu frecuşuri politice, dar numai gura a fost de noi. Ca să vezi şi tu acum cine sunt adevăraţii dictatori, care tac şi te fac la doctorat! Să ştii că am plâns puţin, cum îmi vine mie la momente istorice, şi sunt alături de tine împotriva acestor tehnocraţi-procurori puşi pe spectacole la televizor şi violat femeile bune, politic vorbind, ale acestui neam! Hăhăhă... ăsta-i chiar plâns, bă!" Frumos din partea lui, uite că şi un scandalagiu ca el poate dovedi sentimente umane faţă de un cetăţean aflat la greu! Gata, o să-i învăţ pe ăia mici ai mei imnul complet, cu "triumfător în lupte, un nume de Traian!"

20:30. Mă uit la "Las Fierbinţi", am auzit că şi dlui Pleşu îi place teribil. Serialul este superb, exprimă exact situaţia actuală din ţară şi de la ţară, când jugul tehnocrat apasă grumazul poporului social-democrat. Însă nu mai e mult până la alegeri şi vom readuce România acolo unde am lăsat-o noi şi a preluat-o comisarul bruxellez Cioloş. A mai zis unul, Dumnezeu să-l ierte, că România e pesedistă (sau pedeseristă, mă rog, ca pe vremea lui) pentru o sută de ani. Ce sută, nene, pentru un veac şi multele ce vor veni după noi, cu noi şi pentru noi!

23:00. A sunat telefonul şi, după un moment de linişte, respectivul a închis. Să fi fost Iohannis, care a vrut şi el să mă consoleze după necaz? Tot ce se poate, nu-l mai are pe Mihalache să-i scrie un bileţel. Când mă gândesc că, fără căpşunarii cu neveste curve în România, eu aş fi fost acum la Cotroceni mă apucă boala lui Băsescu! Scuze… are dreptate Daciana, iar Băse a fost băiat de comitet azi… mă apucă boala lui Calache, cum ziceam noi în Piaţă când îl huiduiam pe Iliescu şi-l aclamam pe Senior. Al dracului te mai schimbă curva asta de viaţă, cu sau fără doctorat!

http://www.academiacatavencu.info/politic/o-fila-din-jurnalul-pisicutului-veve-ponta-40267

Truth and Public Policy in the Digital Age

he Kevin Barrett-Chomsky Dispute in Historical Perspective – Tenth part of the series titled “9/11 and the Zionist Question” – Read the ninth part here

Prof. Tony Hall | American Herald Tribune | August 9, 2016

In a style much like that of disinformation agents Michael Shermer, Jonathan Kay and David Aaronvitch, Chomsky casts a generalizing net of his own imagination over the diverse array of critics that skeptically interrogate officialdom’s specious account of 9/11. One of the most bizarre of Chomsky’s generalizations is that those who are skeptical of the official interpretation of 9/11 are united by a common delusion that we can become experts in physics and civil engineering on the basis of an hour on the Internet.

Chomsky’s “bizarre non-sequitur” on the Internet and 9/11 “truthers” is at odds with the characterization put forward by another avid defender of the official narrative of 9/11. Jonathan Hillel Kay’s proudly-proclaimed Jewish approach to interpreting 9/11 presents a reverse version of the negative spin that Noam Chomsky gives the Internet in relation to the 9/11 Truth Movement.  Where Chomsky sees “truthers” as a human type prone to abuse the Internet in order to arrive at conclusions too quickly, Kay attacks the 9/11 Truth Movement by associating it with “Internet addiction.” Are Chomsky and Kay delivering talking points emanating from a common source that has identified the “Internet” as a hot button term useful in casting aspersions on those to be attacked?

Whatever the case, there is no denying that the age of the Internet has made it possible for diverse individuals to interact in new types of configuration in the digital commons. This change in our primary mode of communication is eroding many former monopolies of power. The citizens’ investigation of the events of September 11, 2001 forms a classic case in point. Since 2001 the Internet has become the primary medium of convergence of millions of people sharing a common interest in holding the real culprits of 9/11 accountable for their international crimes.

The rise of the 9/11 Truth Movement through digital communication forms a primary test of the implications of New Media in formulating twenty-first century public policy. When, if ever, will the weight of Internet disclosures swing the pendulum of power away from fable-based formulations towards evidence-based formulations of public policy on the big issues of war and peace, life and death? How much longer can the war footing of so many Western governments be maintained as millions of citizens become aware of the specious nature of justifications for military aggression abroad, police state incursions at home? How much longer can the empire of illusion be maintained in an era of massive disclosures through Internet venues such as those through which Kevin Barrett spreads the fruits of his intellectual roots?

Kevin Barrett’s continuing career as a public intellectual would have been difficult to imagine without the Internet. Alternatively many of those that have lined up to insult Dr. Barrett’s work embody the old bastions of power that formerly operated through control of information. The mutual contempt of Jonathan Kay and Noam Chomsky for the intellectual work of Kevin Barrett forms a telling example of a convergence of hostility towards an individual whose career well illustrates the role of the Internet in breaking down old monopolies of academic and journalistic authority.

Mixing Fact and Fiction in the Literature of the Global War on Terror

The concept of “Internet Addicts” comes up in the subtitle of Among the Truthers, Kay’s volume authored to commemorate the 10th anniversary of 9/11. By his own self-admission in a written communication to me, Kay is a notorious “poseur” who posed the part in this well-funded project as that of a sleuthing anthropologist turning up stones and slithering along murky caves in search of objects for his subterranean study. In the subtitle Kay advertises his text as A Journey into the Growing Conspiracist Underground of 9/11 Truthers, Birthers, Armageddonites, Vaccine Hysterics, Hollywood Know-Nothings, and Internet Addicts.

Although he would subsequently try to distance himself from the episode, I personally witnessed Jonathan Kay cite Noam Chomsky approvingly in Montreal in 2009. After Richard Gage’s talk on behalf of Architects and Engineers for 9/11 Truth, Kay publicly aligned himself with Chomsky’s hostility to the 9/11 Truth Movement. Kay’s work on Among the Truthers was supported by the Foundation for the Defense of Democracies, an entity that extended the author a fellowship. The FDD is a richly funded Zionist lobby and think tank created three days after 9/11.

The FDD receives financial support from a number of Jewish family philanthropies. Many such estates are heavily committed to funding the various entities that work with the media such as the Rupert Murdoch Press, the BBC, the New York Times and the Postmedia newspaper chain in Canada to generate images and circulate stories meant to incite maximum fear and hate of Muslims.

With especially close connections to the New York Times, Rita Katz’s SITE Intelligence agency is an important Zionist entity at the strategic nexus between the media incitement of Islamophobia and the national security state’s Gladio-style engineering of false flag terrorism. The aim of this elaborate system of violence, publicity and deception is to shape public opinion in ways that facilitate Israel-directed war strategies through agencies that include NATO and the US Armed Forces.

Rita Katz’s SITE Intelligence agency is an important Zionist entity at the strategic nexus between the media incitement of Islamophobia and the national security state’s Gladio-style engineering of false flag terrorism.

The influence in high places of the hate-inducing Islamophobia Industry is marked by the fact that there is a virtual absence of skeptical investigation and reporting in the mainstream media when it comes to events where police and government officials blame terror events on Islamic extremists. Reporters are reduced to the status of mere stenographers for police and other public officials. As we have seen, many in the foundation-funded “alternative media” follow suit, betraying their mandate to evaluate official pronouncements honestly and skeptically.

The engineering of false flag terrorist events and the media coverage of them are part of the same dark psychological operation. This psy-op brings together the likes of Noam Chomsky and Jonathan Kay, two public intellectuals seemingly at different poles of the political spectrum. Kay’s sponsor, the FDD, draws on much the same Zionist circles of interest as did the Project for the New American Century. A year before 9/11, PNAC’s Israeli-American brain trust notoriously observed that its agenda of rapid militarization of the US Armed Forces could not be quickly achieved “absent some catastrophic and catalyzing event – like a new Pearl Harbor.” [1]

Kay’s other book-length project is a mixture of fact and fiction co-authored with Michael Ross aka Michael Burrows. Ross worked with Jonathan Kay at the National Post doing stories including on the 9/11 research work of my former graduate student, Joshua Blakeney. The literary style of the book-length Kay-Ross collaboration marries snippets of truth with much fabrication, invention, exaggeration and adornment. The text provides something of a prototype to be replicated and adapted in the supposed news coverage of the Global War on Terror in its many incarnations.

Entitled The Volunteer: A Canadian’s Secret Life in the Mossad, the volume was written apparently with some authorization from the real Mossad. The text is written as Ross’ autobiography focusing on the years he is said to have spent as an agent in the Israeli secret service. Kay lends his literary skills to lionizing the Michael Ross character. Presented as a Jewish convert and Israeli patriot, Ross [Burrows] is said to have been born and raised an Anglican in Victoria BC. As depicted in The Volunteer, the Ross character is made to combine the suave know-how of James Bond with the gutsy bravado of Rambo. The main part of the heavily contrived narrative of the good Canadian Mossad agent unfolds during the decade between the Cold War and the origination of the Global War on Terror in the misrepresented events of 9/11.

Kay’s embrace of Zionism is considerably less muted than Chomsky’s. The story co-authored by the Canadian journalist begins and ends with a plea to embrace Israel as the essential shield against “militant Islam,” as the necessary bulwark of the rule of law and of civilization itself. The co-authors proclaim, “Israel’s battle is everyone’s battle.” Thus “Jew and gentile alike” should be joined in “Israel’s cause” because the Jewish state presents “a microcosm of the civilized world’s struggle against a murderous ideology and the men who embrace it.” As Kay and his real or imagined Mossad colleague would have it, the events of 9/11 demonstrate that we are “in a high stakes war that pits civilization against a fascistic death cult.” [1]

In Among The Truthers Kay repeats the core idea of The Volunteer. As Kay would have it, 9/11 confirms the role of Israel as the West’s primary bulwark against Islamic savagery. In making this case Kay repeats the assertion of Benjamin Netanyahu that 9/11 was good for Israel. Kay asserts, “Following the attacks supporters of Israel spoke of a silver lining. The war against militant Islam suddenly was a global one. Now the whole world would see and understand the sort of nihilistic hatred that Israelis confront every day.” As Kay sees it, Jews are being enlisted en masse to serve as primary soldiers in a war of civilizations. He writes, “The Jew was the perfect anti-Islamist, whose zeal and reliability was hard-wired into his political DNA thanks to six decades of Israeli warfare against Islamic terrorists in the Middle East.” [3]

You will read “Jonathan Kay and the Israel First Movement” in the next part.

Endnotes

[1]  http://www.islamophobiatoday.com/tag/islamophobia-industry/

http://www.ijan.org/wp-content/uploads/2015/04/IJAN-Business-of-Backlash-full-report-web.pdf

[2] Michael Ross with Jonathan Kay, The Volunteer: A Canadian’s Secret Life in the Mossad (Toronto: McClelland and Stewart, 2007), p.x-xi, 272

Yossi Melman, “A Bestseller, by Way of Deception,” Haaretz, 16 April, 2007 at

Richard Silverstein, Michael Burrows Exposed as a Former Mossad Agent, All-Round Poseur, Tikun Olum, 14 June, 2013 at

Richard Silverstein, “The Further Fictions and Half Truths of Mossad Agent, Michael Burrows,” Tikum Olum, 2 July, 2013 at

Michael Ross, Richard Silverstein Confuses ‘Tikkun Olum’ with Recklessness, Endangerment, Cyberbullying, Defamation, Mandacity,”

Michael Ross, “The Many Scandals of the Prisoner X Affair,” The Daily Beast, February 21, 2013m at

[3] Kay, Among The Truthers, 2012 edition, pp. 300-301

http://www.haaretz.com/news/report-netanyahu-says-9-11-terror-attacks-good-for-israel-1.244044

Dr. Hall is editor in chief of American Herald Tribune. He is currently Professor of Globalization Studies at University of Lethbridge in Alberta Canada.